pronađen 1396 Rezultati za: Lea
Căci este scris în Scriptură: „Iată, pun în Sión o piatră unghiulară, aleasă şi preţioasă şi cine crede în ea nu va fi făcut de ruşine!”. (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 2, 6)
Dar voi [sunteţi] o „descendenţă aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, poporul luat în stăpânire [de Dumnezeu], ca să vestiţi faptele măreţe” ale celui care v-a chemat din întuneric la minunata sa lumină. (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 2, 9)
Împotriviţi-vă lui, tari în credinţă, ştiind că şi fraţii voştri răspândiţi în lume îndură aceleaşi suferinţe! (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 5, 9)
Vă salută comunitatea din Babilón, aleasă ca şi voi, şi Marcu, fiul meu. (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 5, 13)
Mulţi se vor lua după desfrâul lor şi, din cauza lor, calea adevărului va fi defăimată. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 2, 2)
Părăsind calea cea dreaptă, au rătăcit urmând calea lui Balaám al lui Bosór, care s-a lăsat ademenit de plata unei nelegiuiri, (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 2, 15)
Căci ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea dreptăţii decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă care le fusese încredinţată. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 2, 21)
Cu ei s-a întâmplat ca în proverbul adevărat: „Câinele s-a întors la ceea ce a vomat, iar scroafa spălată s-a întors să se tăvălească în mocirlă”. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 2, 22)
Prezbiterul, către aleasa Doamnă şi copiii ei, pe care eu îi iubesc în adevăr, dar nu numai eu, ci şi toţi cei care au cunoscut adevărul, (Scrisoarea a doua a sf. apostol Ioan 1, 1)
Vai de ei, pentru că au mers pe calea lui Cáin, au căzut pradă rătăcirii lui Balaám, de dragul câştigului, şi au pierit în răzvrătirea lui Córe! (Scrisoarea sf. apostol Iúda 1, 11)
Tot despre ei a profeţit Enóh, al şaptelea de după Adám, când spune: „Iată, Domnul a venit cu zecile de mii de sfinţi ai săi (Scrisoarea sf. apostol Iúda 1, 14)
Când a desfăcut cel de-al doilea sigiliu, am auzit-o pe cea de-a doua fiinţă spunând: „Vino!”. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 6, 3)