pronađen 642 Rezultati za: Națiuni Pământ

  • Înainte de toate, fraţii mei, să nu juraţi nici pe cer, nici pe pământ şi nici vreun alt fel de jurământ [să nu faceţi]! Pentru voi, da să fie da şi nu să fie nu, ca să nu cădeţi sub judecată! (Scrisoarea sf. apostol Iacób 5, 12)

  • Ilíe era un om cu slăbiciuni, asemenea nouă, dar s-a rugat cu stăruinţă să nu plouă şi nu a plouat pe pământ trei ani şi şase luni. (Scrisoarea sf. apostol Iacób 5, 17)

  • Aceştia vor să ignore că de la început au fost cerurile şi un pământ care din apă şi prin apă s-a format la cuvântul lui Dumnezeu (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 3, 5)

  • Dar noi aşteptăm, după promisiunea lui, ceruri noi şi un pământ nou în care va locui dreptatea. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 3, 13)

  • Pentru că ai păzit cuvântul meu cu statornicie, şi eu te voi păzi de ora încercării care trebuie să vină peste toată lumea, ca să-i pună la încercare pe toţi cei care locuiesc pe pământ! (Apocalipsul sf. apostol Ioan 3, 10)

  • Dar nimeni, nici în cer, nici pe pământ, nici sub pământ, nu putea să deschidă cartea şi să se uite în ea. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 5, 3)

  • şi i-ai făcut pentru Dumnezeul nostru o împărăţie şi preoţi şi vor domni pe pământ”. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 5, 10)

  • Şi am auzit orice creatură în cer, pe pământ şi sub pământ şi în mare şi toate câte sunt în ele, spunând: „Celui care şade pe tron şi Mielului să fie binecuvântarea, cinstea, gloria şi puterea în vecii vecilor!”. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 5, 13)

  • Iar cele patru fiinţe spuneau: „Amin!”. Şi bătrânii au căzut [la pământ] şi l-au adorat. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 5, 14)

  • Atunci a ieşit un alt cal [roşu] ca focul, iar celui care şedea pe el i s-a dat [puterea] să ia pacea de pe pământ, aşa încât [oamenii] să se înjunghie unii pe alţii, şi i s-a dat o sabie mare. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 6, 4)

  • Şi am văzut şi, iată, un cal verde! Iar cel care şedea deasupra lui se numea „Moarte” şi infernul venea pe urmele lui. Li s-a dat putere peste o pătrime din pământ, ca să ucidă cu sabia, cu foametea şi cu moartea şi prin fiarele pământului. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 6, 8)

  • Stelele cerului au căzut pe pământ aşa cum un smochin îşi aruncă smochinele verzi când este scuturat de un vânt puternic. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 6, 13)


“Seja grato e beije docemente a mão de Deus. É sempre a mão de um pai que pune porque lhe quer bem” São Padre Pio de Pietrelcina