pronađen 231 Rezultati za: altarul Baal

  • că au distrus lucrul abominábil pe care el îl construise pe altarul din Ierusalím şi că au înconjurat sanctuarul şi cetatea Baitsúr cu ziduri înalte, ca mai înainte. (Cartea întâi a Macabéilor 6, 7)

  • Întrucât avem de gând ca, în luna Casléu, în [ziua] a douăzeci şi cincea, să celebrăm purificarea templului, am crezut necesar să vă înştiinţăm ca şi voi să celebraţi [Sărbătoarea] Corturilor şi a focului [care s-a arătat] când Nehemía, după ce a reconstruit templul şi altarul, a adus jertfe. (Cartea a doua a Macabéilor 1, 18)

  • Când Ieremía a ajuns, a găsit o încăpere ca o grotă, unde a dus cortul, arca şi altarul tămâierii şi a închis uşa. (Cartea a doua a Macabéilor 2, 5)

  • Altarul era plin de lucruri nelegiuite, condamnate de legi. (Cartea a doua a Macabéilor 6, 5)

  • Un oarecare Alchimós, care devenise mare preot şi se profanase de bunăvoie în timpul revoltei, înţelegând că nu mai are nicio scăpare şi nici acces la altarul sfânt, (Cartea a doua a Macabéilor 14, 3)

  • Solomón avea o vie la Báal-Hamón. A dat via unor paznici ca, atunci când ea va rodi, să aducă fiecare o mie de arginţi. (Cartea Cântarea Cântărilor 8, 11)

  • Ofranda celui drept unge altarul şi parfumul ei este înaintea Celui Preaînalt. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 34, 8)

  • Când lua pe el haina de glorie şi se înveşmânta cu [ceea ce aduce] o laudă desăvârşită, când urca la altarul cel sfânt, aducea glorie incintei sanctuarului. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 49, 11)

  • îi voi face să vină la muntele meu cel sfânt, îi voi face să se bucure în casa mea de rugăciune. Arderile lor de tot şi jertfele lor vor fi plăcute pe altarul meu întrucât casa mea se va numi casă de rugăciune pentru toate popoarele”. (Cartea profetului Isaía 56, 7)

  • Toate turmele din Chedár se vor aduna la tine, berbecii din Nebáiot îţi vor sluji, se vor urca pe altarul meu ca [o jertfă] plăcută, iar eu voi împodobi casa strălucirii mele. (Cartea profetului Isaía 60, 7)

  • Preoţii nu au mai spus: «Unde este Domnul?». Cei care se ocupă cu legea nu m-au cunoscut, păstorii s-au revoltat împotriva mea, profeţii au profeţit prin Báal şi au mers după cei care nu le erau de folos. (Cartea profetului Ieremía 2, 8)

  • Furaţi, ucideţi, comiteţi adulter, juraţi strâmb, oferiţi tămâie lui Báal şi umblaţi după zei străini pe care nu-i cunoaşteţi. (Cartea profetului Ieremía 6, 9)


O maldito “eu” o mantém apegado à Terra e o impede de voar para Jesus. São Padre Pio de Pietrelcina