pronađen 20 Rezultati za: căutând

  • Acesta era din cercul proconsulului Sergiu Paul, un bărbat înţelept, care îi chemase pe Bárnaba şi pe Saul căutând să asculte cuvântul lui Dumnezeu. (Faptele Apostolilor 13, 7)

  • Dar s-a ridicat împotriva lor Elimás, magul – căci aşa se traduce numele lui –, căutând să-l îndepărteze pe proconsul de la credinţă. (Faptele Apostolilor 13, 8)

  • I-au fixat o zi şi au venit la el mai mulţi la locuinţa lui. De dimineaţă până seara, în expunerea sa, el le-a dat mărturie despre împărăţia lui Dumnezeu, [căutând] să-i convingă despre Isus din Legea lui Moise şi din Profeţi. (Faptele Apostolilor 28, 23)

  • pentru că, necunoscând justificarea lui Dumnezeu şi căutând să-şi statornicească propria lor justificare, nu s-au supus justificării lui Dumnezeu, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 10, 3)

  • după cum mă străduiesc şi eu să le fiu pe plac tuturor în toate, căutând nu folosul meu, ci al celor mulţi ca să se mântuiască! (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 10, 33)

  • Dar dacă noi, căutând să fim justificaţi în Cristos, am fi găsiţi, la rândul nostru, păcătoşi ca şi alţii, oare devine Cristos slujitorul păcatului? Nicidecum! (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 2, 17)

  • Sclavii să fie supuşi stăpânilor lor în toate, căutând să-i mulţumească şi să nu-i contrazică! (Scrisoarea sf. apostol Paul către Tit 2, 9)

  • Fiţi cumpătaţi, vegheaţi! Duşmanul vostru, diavolul, ca un leu care rage, dă târcoale căutând pe cine să înghită! (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 5, 8)


“Mesmo quando perdemos a consciência deste mundo, quando parecemos já mortos, Deus nos dá ainda uma chance de entender o que é realmente o pecado, antes de nos julgar. E se entendemos corretamente, como podemos não nos arrepender?” São Padre Pio de Pietrelcina