pronađen 1369 Rezultati za: faţa

  • Să nu defăimeze pe nimeni, să nu fie certăreţi, ci binevoitori, arătând blândeţe desăvârşită faţă de toţi oamenii! (Scrisoarea sf. apostol Paul către Tit 3, 2)

  • căci am auzit de iubirea şi credinţa ta pe care o ai faţă de Domnul Isus şi faţă de toţi sfinţii. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Filemón 1, 5)

  • care este credincios faţă de cel care l-a instituit, aşa cum a fost şi Moise în toată casa lui. (Scrisoarea către Evrei 3, 2)

  • Şi nu este nicio creatură ascunsă înaintea lui, ci toate sunt goale şi descoperite pentru ochii aceluia în faţa căruia [vom da] cont. (Scrisoarea către Evrei 4, 13)

  • pentru că Dumnezeu nu este nedrept, încât să uite faptele voastre şi iubirea pe care aţi arătat-o faţă de numele lui când i-aţi slujit pe sfinţi şi-i slujiţi. (Scrisoarea către Evrei 6, 10)

  • Voi fi îndurător faţă de nedreptăţile lor şi nu-mi voi mai aminti de păcatele lor”. (Scrisoarea către Evrei 8, 12)

  • Aceasta este o parabolă pentru timpul de faţă, după care darurile şi jertfele care se aduc nu pot desăvârşi conştiinţa celui care aduce cult. (Scrisoarea către Evrei 9, 9)

  • Într-adevăr, după ce a rostit toate poruncile din Lege în faţa poporului, Moise a luat sângele viţeilor şi al ţapilor, împreună cu apă, lână roşie şi isop şi a stropit însăşi cartea şi tot poporul, (Scrisoarea către Evrei 9, 19)

  • Să fim atenţi unii faţă de alţii pentru a da impuls carităţii şi faptelor bune! (Scrisoarea către Evrei 10, 24)

  • Dragostea faţă de fraţi să rămână statornică! (Scrisoarea către Evrei 13, 1)

  • pentru că dacă cineva ascultă cuvântul şi nu-l împlineşte, se aseamănă cu omul care îşi priveşte propria faţă în oglindă: (Scrisoarea sf. apostol Iacób 1, 23)

  • Desfrânaţilor! Oare nu ştiţi că prietenia lumii este duşmănie faţă de Dumnezeu? Aşadar, cine vrea să fie prietenul lumii, devine duşmanul lui Dumnezeu. (Scrisoarea sf. apostol Iacób 4, 4)


“Que Nossa Senhora aumente a graça em você e a faça digna do Paraíso”. São Padre Pio de Pietrelcina