pronađen 2566 Rezultati za: istoria oamenilor din Israel
„Aşa mi-a făcut Domnul în zilele în care şi-a îndreptat privirea spre mine, ca să îndepărteze ruşinea mea dinaintea oamenilor”. (Evanghelia după sf. Luca 1, 25)
L-a sprijinit pe Israél, slujitorul său, amintindu-şi de îndurarea sa, (Evanghelia după sf. Luca 1, 54)
„Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israél, pentru că a vizitat şi a răscumpărat poporul său (Evanghelia după sf. Luca 1, 68)
Copilul creştea şi se întărea în duh; el a rămas în pustiu până în ziua arătării lui înaintea lui Israél. (Evanghelia după sf. Luca 1, 80)
„Mărire în înaltul cerurilor lui Dumnezeu şi pe pământ pace oamenilor pe care el îi iubeşte!”. (Evanghelia după sf. Luca 2, 14)
Şi iată că era la Ierusalím un om cu numele Simeón; acesta era un om drept şi evlavios care aştepta mângâierea lui Israél şi Duhul Sfânt era asupra lui. (Evanghelia după sf. Luca 2, 25)
lumină spre luminarea neamurilor şi slava poporului tău, Israél!”. (Evanghelia după sf. Luca 2, 32)
Simeón i-a binecuvântat şi i-a spus Mariei, mama lui: „Iată, acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora în Israél şi ca semn de contradicţie – (Evanghelia după sf. Luca 2, 34)
Isus creştea în înţelepciune, statură şi har înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor. (Evanghelia după sf. Luca 2, 52)
şi adevărat vă spun că multe văduve erau în Israél în zilele lui Ilíe, când cerul a fost închis timp de trei ani şi şase luni, încât s-a făcut mare foamete în toată ţara, (Evanghelia după sf. Luca 4, 25)
Şi mulţi leproşi erau în Israél pe timpul profetului Elizéu, dar nimeni dintre ei n-a fost curăţat, decât doar Naamán sirianul”. (Evanghelia după sf. Luca 4, 27)
Isus s-a mirat auzind aceasta şi întorcându-se către mulţimea care-l urma, a spus: „Vă spun că nici în Israél nu am găsit aşa o credinţă”. (Evanghelia după sf. Luca 7, 9)