pronađen 840 Rezultati za: luat

  • (Lc 10,21-22) În acel timp, Isus a luat cuvântul şi a zis: „Te preamăresc, Tată, Domn al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns acestea celor înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai revelat celor mici. (Evanghelia după sf. Matei 11, 25)

  • Discipolii lui, venind, i-au luat trupul şi l-au înmormântat. Apoi au venit şi i-au spus lui Isus. (Evanghelia după sf. Matei 14, 12)

  • Poruncind mulţimilor să se aşeze pe iarbă, a luat cele cinci pâini şi cei doi peşti, şi-a ridicat privirea spre cer, a mulţumit, a frânt pâinile şi le-a dat discipolilor, iar discipolii, mulţimilor. (Evanghelia după sf. Matei 14, 19)

  • A luat cele şapte pâini şi peştii şi, după ce a mulţumit, le-a frânt şi le-a dat discipolilor, iar discipolii, mulţimilor. (Evanghelia după sf. Matei 15, 36)

  • Iar ei discutau între ei, spunând: „Nu am luat pâine”. (Evanghelia după sf. Matei 16, 7)

  • Atunci Símon Petru a luat cuvântul şi a zis: „Tu eşti Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu!”. (Evanghelia după sf. Matei 16, 16)

  • (Mc 9,2-20; Lc 9,28-36) După şase zile, Isus i-a luat pe Petru, pe Iacób şi pe Ioan, fratele lui, i-a dus deoparte pe un munte înalt (Evanghelia după sf. Matei 17, 1)

  • El a spus: „Da!”. Venind în casă, Isus i-a luat-o înainte, spunând: „Símon, ce crezi, regii de pe pământ de la cine iau taxa sau tributul: de la fiii lor sau de la străini?”. (Evanghelia după sf. Matei 17, 25)

  • (Mc 10,32-34; Lc 18,31-34) Urcând Isus spre Ierusalím, i-a luat deoparte pe cei doisprezece discipoli şi le-a spus pe drum: (Evanghelia după sf. Matei 20, 17)

  • (Lc 14,15-24) Isus a luat cuvântul şi le-a vorbit în parabole: (Evanghelia după sf. Matei 22, 1)

  • Dar ei nu au luat în seamă şi s-au dus: care la ogorul său, care la negustoria lui; (Evanghelia după sf. Matei 22, 5)

  • a Puţine manuscrise au: „Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor ipocriţi! Voi devorați casele văduvelor şi vă rugaţi îndelung cu prefăcătorie! Pentru aceasta veţi primi o condamnare mai aspră”. Textul este luat probabil din Mc 12, (Evanghelia după sf. Matei 23, 14)


“Quanto maiores forem os dons, maior deve ser sua humildade, lembrando de que tudo lhe foi dado como empréstimo.”(Pe Pio) São Padre Pio de Pietrelcina