pronađen 21 Rezultati za: păcate sexuale

  • Dacă [poporul] nu s-ar fi făcut vinovat de multe păcate, atunci, asemenea lui Heliodór, cel trimis de regele Seleúcus ca să cerceteze vistieria, [Antióh], imediat ce a intrat, ar fi fost biciuit şi şi-ar fi pierdut îndrăzneala. (Cartea a doua a Macabéilor 5, 18)

  • Dar dacă el considera că pe cei care mor cu evlavie îi aşteaptă o frumoasă răsplată, gândul lui era sfânt şi pios. De aceea a adus jertfă de ispăşire pentru cei morţi, ca să fie dezlegaţi de păcate. (Cartea a doua a Macabéilor 12, 45)

  • Pe bună dreptate, căci săvârşise multe păcate împotriva altarului al cărui foc şi a cărui cenuşă erau curate. Şi şi-a găsit moartea în cenuşă. (Cartea a doua a Macabéilor 13, 8)

  • Dacă duhul celui care conduce se ridică împotriva ta, nu-ţi lăsa locul, căci calmul linişteşte păcate mari! (Cartea lui Qohelét (=Ecleziastul) 10, 4)

  • Să-l pândim pe cel drept, căci ne deranjează, stă împotriva faptelor noastre, ne reproşează păcate împotriva legii şi ne acuză de păcate împotriva disciplinei noastre! (Cartea Înţelepciunii 2, 12)

  • L-ai învăţat pe poporul tău, prin astfel de lucrări, că cel drept trebuie să fie iubitor de oameni şi-i faci pe fiii tăi să spere că le dai convertire de păcate. (Cartea Înţelepciunii 12, 19)

  • Cel care-l cinsteşte pe tatăl ispăşeşte păcate (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 3, 3)

  • Există un mod de a vorbi comparabil cu moartea: să nu se găsească în moştenirea lui Iacób! Toate acestea stau departe de cei pioşi şi ei nu se tăvălesc în păcate. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 23, 12)

  • Aşadar, fraţilor, să vă fie cunoscut că prin el vă este vestită iertarea de păcate şi de tot ce n-aţi putut fi îndreptăţiţi prin Legea lui Moise. (Faptele Apostolilor 13, 38)

  • Sau nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi: nici desfrânaţii, nici idolatrii, nici adulterii, nici cei cu perversiuni sexuale, nici homosexualii, (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 6, 9)

  • Dintre ei sunt aceia care se strecoară prin case şi ademenesc femeiuşti încărcate de păcate, frământate de pofte de tot felul, (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Timotéi 3, 6)

  • Într-adevăr, orice mare preot este luat dintre oameni, pus pentru oameni în relaţiile cu Dumnezeu, ca să ofere daruri şi jertfe pentru păcate. (Scrisoarea către Evrei 5, 1)


A humildade e a caridade são as “cordas mestras”. Todas as outras virtudes dependem delas. Uma é a mais baixa; a outra é a mais alta. ( P.e Pio ) São Padre Pio de Pietrelcina