pronađen 1477 Rezultati za: rege David

  • Însă Davíd, după ce a slujit în generaţia lui, după planul lui Dumnezeu, a murit, a fost adăugat la părinţii lui şi a văzut putrezirea. (Faptele Apostolilor 13, 36)

  • «După acestea mă voi întoarce şi voi înălţa cortul lui Davíd care căzuse; voi reclădi ruinele sale şi îl voi reînălţa. (Faptele Apostolilor 15, 16)

  • iar Iáson i-a primit [la el]! Toţi aceştia se împotrivesc decretelor Cezárului, spunând că au alt rege, pe Isus”. (Faptele Apostolilor 17, 7)

  • Apoi Féstus a zis: „Rege Agrípa şi voi toţi care sunteţi aici împreună cu noi, priviţi-l pe acesta pentru care toată mulţimea iudeilor, atât la Ierusalím, cât şi aici, m-a asaltat strigând că el nu mai trebuie să trăiască. (Faptele Apostolilor 25, 24)

  • Nu am nimic sigur de scris stăpânului despre el. De aceea l-am adus înaintea ta, rege Agrípa, pentru ca, după acest interogatoriu, să am ce scrie, (Faptele Apostolilor 25, 26)

  • „Mă consider fericit, o, rege Agrípa, că astăzi, înaintea ta, mă pot apăra de toate acuzele pe care mi le aduc iudeii, (Faptele Apostolilor 26, 2)

  • la care cele douăsprezece triburi ale noastre speră să ajungă aducând cu stăruinţă cult [lui Dumnezeu] noaptea şi ziua. Pentru această speranţă sunt eu acuzat de iudei, o, rege. (Faptele Apostolilor 26, 7)

  • Pe la amiază, am văzut pe drum, o, rege, o lumină din cer, mai strălucitoare decât soarele, care ne-a învăluit pe mine şi pe cei care mă însoţeau. (Faptele Apostolilor 26, 13)

  • De atunci, o, rege Agrípa, nu am fost neascultător faţă de viziunea cerească (Faptele Apostolilor 26, 19)

  • Crezi în profeţi, rege Agrípa? Ştiu că tu crezi”. (Faptele Apostolilor 26, 27)

  • despre Fiul său născut după trup din descendenţa lui Davíd, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 1, 3)

  • La fel, Davíd îl numeşte fericit pe omul căruia Dumnezeu îi dă justificarea fără fapte: (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 4, 6)


“Seja modesto no olhar.” São Padre Pio de Pietrelcina