Cartea a doua a Cronicilor, 33

14. După aceea, a construit un zid în afara cetăţii lui Davíd, la vest de Ghihón, spre torent, până la intrarea Porţii Peştilor, în jurul lui Ófel, şi l-a înălţat foarte mult. A pus căpetenii viteze în toate cetăţile fortificate din Iúda.

Kapcsolódó versek Cartea a doua a Cronicilor, 33:

Capitolul 33 din 2 Cronici povestește povestea lui Manasseh, fiul lui Ezechia, care a domnit în Iuda timp de 55 de ani și a făcut ceea ce a fost rău în ochii Domnului, ceea ce a dus la idolatrie și la practica urâciunilor. Urmează cinci versete legate de subiectele abordate în capitol:

2 Regi 21:9: „Dar nu au auzit; și Manasseh i -a făcut să extragă mai mult decât națiunile pe care Domnul le -a distrus în fața copiilor lui Israel”. Acest verset ilustrează extinderea apostaziei lui Manasseh și așa cum l -a afectat nu numai pe el, ci și pe toți oamenii lui Iuda.

Isaia 55:7: „Lasă -i pe cei răi în calea lui și omul rău gândurile sale și se convertește la Domnul, să fie simpatic cu El; devine cu Dumnezeul nostru, pentru că este mare să iertăm”. Acest verset vorbește despre importanța conversiei și pocăinței, subliniind că Dumnezeu este milostiv și dispus să -i ierte pe cei care se îndreaptă spre El.

Psalmul 32:5: „Mărturisesc păcatului meu și răutatea mea nu s -a acoperit. Acest psalm evidențiază importanța mărturisirii păcatelor și modul în care acest lucru poate duce la iertare și restaurare.

2 Cronici 34:27: „Căci inima ta a reușit și te smeri în fața lui Dumnezeu, ascultându -și cuvintele împotriva acestui loc și împotriva locuitorilor săi și mi -a umilit înaintea mea și mi -am smuls hainele și am plâns înaintea mea, am și eu și eu Te -am auzit, spune Domnul ". Acest verset vorbește despre răspunsul lui Dumnezeu la smerenie și pocăință, ceea ce indică faptul că este dispus să ierte și să audă pe cei care se îndreaptă spre el.

2 Corinteni 7:10: „Pentru tristețe, după Dumnezeu, produce pocăință pentru mântuire, pe care nimeni nu o cântărește; dar tristețea lumii produce moartea”. Acest verset evidențiază importanța tristeții și a durerii în viața creștină, subliniind că poate duce la pocăință și mântuire.