1 (Lc 14,15-24) Isus a luat cuvântul şi le-a vorbit în parabole:
2 „Împărăţia cerurilor este asemenea unui rege care a făcut nuntă pentru fiul său.
3 Şi i-a trimis pe servitorii lui să-i cheme pe cei invitaţi la nuntă. Însă ei nu au voit să vină.
4 A trimis din nou alţi servitori, zicându-le: «Spuneţi celor invitaţi: Iată, am pregătit ospăţul; taurii mei şi animalele îngrăşate sunt tăiate şi toate sunt gata. Veniţi la nuntă!»
5 Dar ei nu au luat în seamă şi s-au dus: care la ogorul său, care la negustoria lui;
6 iar ceilalţi i-au prins pe servitorii lui, i-au batjocorit şi i-au ucis.
7 Atunci regele a fost cuprins de mânie şi, trimiţând armatele sale, i-a ucis pe criminalii aceia, iar cetatea lor a incendiat-o.
8 Apoi le-a spus servitorilor săi: «Nunta este pregătită, dar cei chemaţi nu au fost vrednici.
9 Mergeţi aşadar la răscrucile drumurilor şi oricâţi veţi găsi, chemaţi-i la nuntă».
10 Servitorii aceia au ieşit pe drumuri şi i-au adunat pe toţi pe care i‑au găsit, răi şi buni, şi sala de nuntă s-a umplut.
11 Când a intrat regele ca să-i vadă pe cei care stăteau la masă, a zărit acolo un om care nu era îmbrăcat cu haina de nuntă
12 şi i-a spus: «Prietene, cum ai intrat aici neavând haină de nuntă?». El a amuţit.
13 Atunci regele a zis slujitorilor: «Legaţi-i picioarele şi mâinile şi aruncaţi-l afară în întuneric! Acolo va fi plânset şi scrâşnirea dinţilor.
14 Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi»”.
15 (Mc 12,13-17; Lc 20,20-26) Atunci fariseii s-au dus să ţină sfat ca să-l prindă în vorbă.
16 Şi i-au trimis la el pe discipolii lor împreună cu irodienii, ca să-i spună: „Învăţătorule, ştim că eşti sincer şi înveţi cu adevărat calea lui Dumnezeu: nu ţii seamă de nimeni, căci nu te uiţi la faţa omului.
17 Spune-ne, aşadar, ce părere ai: este permis sau nu a da tribut Cezárului?”.
18 Dar Isus, cunoscând răutatea lor, le-a zis: „Ipocriţilor, de ce mă ispitiţi?
19 Arătaţi-mi moneda tributului!”. Iar ei i-au adus un dinár.
20 El le-a zis: „Ale cui sunt imaginea aceasta şi inscripţia?”.
21 I‑au zis: „Ale Cezárului”. Atunci le-a zis: „Daţi-i, aşadar, Cezárului ceea ce este al Cezárului şi lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu!”.
22 Când au auzit, au rămas uimiţi şi, lăsându-l, au plecat.
23 (Mc 12,18-27; Lc 20,27-40) În ziua aceea, s-au apropiat de el saduceii, care spun că nu este înviere, şi l-au întrebat:
24 „Învăţătorule, Moise a spus: «Dacă cineva moare fără a avea copii, fratele s-o ia în căsătorie pe soţia lui şi să-i ridice descendenţă fratelui său!».
25 Erau la noi şapte fraţi. Primul s-a însurat şi a murit, dar nu avea urmaşi şi a lăsat soţia fratelui său.
26 Tot la fel şi al doilea şi al treilea, până la al şaptelea.
27 În urma tuturor, a murit şi femeia.
28 Aşadar, la înviere, căruia dintre cei şapte îi va fi soţie? Căci toţi şapte au avut-o”.
29 Răspunzând, Isus le-a zis: „Vă înşelaţi, pentru că nu cunoaşteţi Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.
30 Căci la înviere nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii în cer.
31 Cât despre învierea din morţi, nu aţi citit ceea ce v-a fost spus de Dumnezeu, care zice:
32 «Eu sunt Dumnezeul lui Abrahám şi Dumnezeul lui Isáac şi Dumnezeul lui Iacób»? Însă el nu este Dumnezeul celor morţi, ci al celor vii”.
33 Şi mulţimile care ascultau au rămas uimite de învăţătura lui.
34 (Mc 12,28-34; Lc 10,25-28) Auzind fariseii că le-a închis gura saduceilor, s-au adunat la un loc,
35 iar unul dintre ei, învăţat al Legii, ca să-l pună la încercare, l-a întrebat:
36 „Învăţătorule, care poruncă este cea mai mare în Lege?”.
37 El i-a zis: „Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău!
38 Aceasta este cea mai mare şi cea dintâi poruncă.
39 Iar a doua este asemenea acesteia: «Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!».
40 În aceste două porunci este cuprinsă toată Legea şi Profeţii”.
41 (Mc 12,35-37; Lc 20,41-44) În timp ce fariseii erau adunaţi, Isus i-a întrebat:
42 „Ce părere aveţi despre Cristos? Al cui fiu este?”. I-au zis: „Al lui Davíd”.
43 El le-a spus: „Atunci de ce Davíd, [inspirat] de Duh, îl numeşte Domn când zice:
44 «Domnul a spus Domnului meu, aşază-te la dreapta mea până când îi voi pune pe duşmanii tăi sub picioarele tale!».
45 Aşadar, dacă Davíd îl numeşte Domn, cum poate fi fiul său?”.
46 Şi nimeni nu putea să-i răspundă vreun cuvânt şi nici nu mai îndrăznea cineva din ziua aceea să-l [mai] întrebe ceva.
Versículos relacionados com Evanghelia după sf. Matei, 22:
În Sfântul Matei 22, Isus continuă să învețe multitudinile cu parabole și să răspundă la diverse întrebări ale fariseilor și saducerilor, inclusiv întrebarea despre care este cea mai mare poruncă a legii. Isus subliniază importanța iubirii pentru Dumnezeu și aproapele și avertizează împotriva ipocriziei religioase. Iată cinci versete legate de subiectele abordate în acest capitol:
Levitic 19:18: „Ei nu -l vor susține și nu păstrează o râvnă împotriva cuiva din oamenii lor, ci iubesc pe fiecare ca pe ei înșiși ca ei înșiși. Eu sunt Domnul”. Isus citează această poruncă când a fost întrebat care este cea mai mare poruncă a legii, subliniind importanța iubirii de aproape.
Psalmul 118:22-23: "Piatra pe care constructorii au respins-o a devenit piatra de temelie. Aceasta provine de la Domnul și este ceva minunat în ochii noștri." Isus folosește acest pasaj pentru a se referi la sine ca piatra de temelie respinsă de lideri religioși, dar aleasă de Dumnezeu.
Isaia 45:22-23: „Du-te înapoi la mine și fii mântuit, toți, capetele pământului; căci eu sunt Dumnezeu și nu există altul. Limba va mărturisi că sunt Dumnezeu. " Isus folosește acest verset pentru a -și afirma divinitatea și nevoia de a se îndrepta către el spre mântuire.
Proverbe 22:16: „Cel care oprimă săracii să -și sporească averea și dă cadouri omului bogat se va încheia cu siguranță în sărăcie”. Isus condamnă ipocrizia religioasă a fariseilor, care se laudă cu o apariție de milă, în timp ce exploatează săracii și justifică comportamentul lor.
Isaia 64:6: „Cu toții devenim o ființă necurată și toate lucrările noastre bune sunt ca niște zdrențe murdare; toți ne ofilim ca frunze și, pe măsură ce vântul ne -au îndepărtat nelegiuirile noastre”. Isus avertizează împotriva justiției de sine și a încrederii în propriile noastre lucrări bune, subliniind nevoia de harul și mila lui Dumnezeu pentru mântuire.
Fejezetek: