Talált 293 Eredmények: închinare în spirit și în adevăr

  • Căci, într-adevăr, împotriva slujitorului tău sfânt, Isus, pe care tu l-ai uns, s-au adunat în cetatea aceasta Iród şi Pónţiu Pilát, împreună cu păgânii şi popoarele lui Israél, (Faptele Apostolilor 4, 27)

  • Într-adevăr, l-am auzit spunând: «Acest Isus, Nazarinéanul, va distruge locul acesta şi va schimba obiceiurile pe care ni le-a transmis Moise»”. (Faptele Apostolilor 6, 14)

  • Atunci Petru, deschizându-şi gura, a spus: „Într-adevăr, acum înţeleg că Dumnezeu nu este părtinitor, (Faptele Apostolilor 10, 34)

  • Atunci Petru, venindu-şi în fire, a zis: „Acum ştiu, într-adevăr, că Domnul l-a trimis pe îngerul său şi m-a scăpat din mâinile lui Iród şi de la tot ce aştepta poporul iudeilor. (Faptele Apostolilor 12, 11)

  • Dar Paul i-a răspuns: „N-am înnebunit, preabunule Féstus, ci adresez cuvinte de adevăr şi înţelepciune. (Faptele Apostolilor 26, 25)

  • Într-adevăr, mânia lui Dumnezeu se revelează din cer asupra oricărei nelegiuiri şi nedreptăţi a oamenilor care înăbuşă adevărul prin nelegiuire; (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 1, 18)

  • Noi ştim că judecata lui Dumnezeu asupra celor care săvârşesc aceste lucruri este după adevăr. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 2, 2)

  • iar celor care, din ambiţie şi nesupunere faţă de adevăr, din contra, se supun nelegiuirii, [le va da] mânie şi furie. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 2, 8)

  • Circumcizia îţi este într-adevăr de folos dacă practici Legea; dar dacă tu eşti unul care încalcă Legea, circumcízia ta devine necircumcízie. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 2, 25)

  • Într-adevăr, pe când eram încă neputincioşi, Cristos a murit la timpul hotărât pentru cei nelegiuiţi. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 5, 6)

  • Într-adevăr, dacă moartea prin greşeala unuia singur a domnit din cauza unuia singur, cu atât mai mult cei ce primesc cu prisosinţă harul şi darul justificării vor domni în viaţă prin unul singur, Isus Cristos. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 5, 17)

  • Într-adevăr, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot la fel, prin ascultarea unuia singur, cei mulţi vor fi făcuţi drepţi. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 5, 19)


“Proponha-se a exercitar-se nas virtudes”. São Padre Pio de Pietrelcina