Talált 8 Eredmények: Cornéliu

  • Era la Cezaréea un om cu numele Cornéliu, centurion din cohorta numită „Itálica”, (Faptele Apostolilor 10, 1)

  • Pe la ceasul al nouălea din zi, a văzut clar într-o viziune un înger al lui Dumnezeu care a intrat la el şi i-a spus: „Cornéliu!”. (Faptele Apostolilor 10, 3)

  • În timp ce Petru se frământa nedumerit cu privire la ce ar fi putut însemna viziunea pe care o avusese, iată că oamenii trimişi de Cornéliu, după ce au întrebat de casa lui Símon, s-au oprit la poartă (Faptele Apostolilor 10, 17)

  • Ei i-au răspuns: „Centurionul Cornéliu, bărbat drept şi temător de Dumnezeu, stimat de tot poporul iudeilor, a fost înştiinţat de către un înger sfânt ca să te cheme în casa lui şi să asculte cuvinte de la tine”. (Faptele Apostolilor 10, 22)

  • În ziua următoare a intrat în Cezaréea. Cornéliu, care îşi chemase rudele şi prietenii apropiaţi, îi aştepta. (Faptele Apostolilor 10, 24)

  • În timp ce Petru intra, Cornéliu i-a ieşit în întâmpinare, a căzut la picioarele lui prosternându-se. (Faptele Apostolilor 10, 25)

  • Atunci Cornéliu a spus: „Acum patru zile, la acelaşi ceas, la ceasul al nouălea, eram în rugăciune în casa mea şi iată că un bărbat în haine strălucitoare a apărut în faţa mea (Faptele Apostolilor 10, 30)

  • şi mi-a zis: «Cornéliu, rugăciunea ta a fost ascultată şi pomenile tale au fost amintite înaintea lui Dumnezeu. (Faptele Apostolilor 10, 31)


“Rezai e continuai a rezar para não ficardes entorpecidos”. São Padre Pio de Pietrelcina