Talált 242 Eredmények: Egipt

  • Dar la sfârşit a avut o soartă nenorocită: închis la Arétas, tiranul arabilor, apoi fugind din cetate în cetate, urmărit şi urât de toţi ca un renegat de lege, dispreţuit ca un trădător de patrie şi de cetăţeni, a fost alungat în Egipt. (Cartea a doua a Macabéilor 5, 8)

  • Când i s-au înfăţişat regelui cele întâmplate, s-a gândit că Iudéea s-a revoltat; de aceea, a plecat din Egipt turbat ca o fiară şi a cucerit cetatea prin luptă. (Cartea a doua a Macabéilor 5, 11)

  • Fílip, prietenul său apropiat, i-a adus trupul, dar, temându-se de fiul lui, Antióh, a fugit în Egipt la Ptoleméu Filométor. (Cartea a doua a Macabéilor 9, 29)

  • Mi-am împodobit divanul cu covoare, cu stofă colorată din Egipt. (Cartea Proverbelor 7, 16)

  • Domnul Sabaót va ridica biciul împotriva lui, cum l-a lovit pe Madián la stânca Hóreb, şi toiagul lui va fi deasupra mării şi se va înălţa în acelaşi fel ca în Egipt. (Cartea profetului Isaía 10, 26)

  • În ziua aceea, Domnul îşi [va întinde] mâna a doua oară ca să răscumpere restul poporului său, care va fi rămas în Asíria, în Egipt, în Patrós şi în Cuş, în Elám, în Şineár, în Hamát şi în insulele mării. (Cartea profetului Isaía 11, 11)

  • Profeţie despre Egipt. „Iată, Domnul vine călare pe un nor rapid, vine în Egipt şi zeii Egiptului se cutremură, iar inima egipténilor se topeşte în ei! (Cartea profetului Isaía 19, 1)

  • Unde sunt înţelepţii tăi, care să-ţi descopere şi să te facă să cunoşti planul Domnului Sabaót cu privire la Egipt? (Cartea profetului Isaía 19, 12)

  • Şi ţara lui Iúda va fi o spaimă pentru Egipt; ori de câte ori i se va aduce aminte de ea, va fi cuprins de teamă datorită planului Domnului Sabaót pe care l-a făcut cu privire la el. (Cartea profetului Isaía 19, 17)

  • În ziua aceea, va fi un drum din Egipt spre Asíria: asiriénii vor merge în Egipt şi egipténii în Asíria; egipténii vor sluji cu asiriénii. (Cartea profetului Isaía 19, 23)

  • Domnul a zis: „După cum slujitorul meu Isaía a umblat gol şi desculţ timp de trei ani, ca semn şi prevestire pentru Egipt şi pentru Etiópia, (Cartea profetului Isaía 20, 3)

  • Atunci se vor îngrozi şi se vor ruşina de Etiópia, siguranţa lor, şi de Egipt, mândria lor. (Cartea profetului Isaía 20, 5)


“A caridade é o metro com o qual o Senhor nos julgará.” São Padre Pio de Pietrelcina