Talált 154 Eredmények: Familiile

  • Iată, v-am împărţit toate celelalte popoare ca moştenire, după familiile voastre, de la Iordán, şi toate popoarele pe care le-am nimicit [până] la Marea cea Mare, spre apusul soarelui! (Cartea lui Iósue 23, 4)

  • Fiii lui Dan au trimis din familiile lor cinci bărbaţi puternici din Ţoréea şi din Eştaól ca să examineze ţara şi s-o cerceteze. Le-au spus: „Mergeţi şi cercetaţi ţara!”. Au ajuns în munţii lui Efraím, la casa lui Micá şi au înnoptat acolo. (Cartea Judecătorilor 18, 2)

  • Saul a răspuns: ,,Oare nu sunt eu un fiu al [tribului] lui Beniamín, cel mai mic dintre triburile lui Israél? Şi familia mea nu este cea mai mică dintre toate familiile din tribul lui Beniamín? Pentru ce îmi spui un cuvânt ca acesta?”. (Cartea întâi a lui Samuél 9, 21)

  • Iar astăzi voi îl refuzaţi pe Dumnezeul vostru, care v-a eliberat de toate relele şi de toate strâmtorările voastre, şi-i ziceţi: ‹Pune un rege peste noi!›. Acum, prezentaţi-vă înaintea Domnului, după triburile voastre şi după familiile voastre!»”. (Cartea întâi a lui Samuél 10, 19)

  • S-a apropiat tribul lui Beniamín, după familiile lui, şi a fost aleasă prin sorţi familia lui Matrí. Apoi a fost ales prin sorţi Saul, fiul lui Chiş. L-au căutat, dar nu l-au găsit. (Cartea întâi a lui Samuél 10, 21)

  • Familiile lui Chiríat-Iearím au fost: cei din Iéter, din Put, din Şumá şi din Mişrá; din acestea au ieşit cei din Ţoréea şi din Eştaól. (Cartea întâi a Cronicilor 2, 53)

  • şi familiile scribilor care locuiau la Iaebéţ; cei din Tiréea, din Şiméea şi cei din Sucát. Aceştia sunt chenéii care au ieşit din Hamát, tatăl celor din Recáb. (Cartea întâi a Cronicilor 2, 55)

  • Reáia, fiul lui Şobál, i-a dat naştere lui Iáhat; Iáhat le-a dat naştere lui Ahumái şi lui Lahád. Acestea sunt familiile celor din Ţoréea. (Cartea întâi a Cronicilor 4, 2)

  • Coţ i-a născut pe Anúb şi Haţobéba şi familiile lui Aharhél, fiul lui Harúm. (Cartea întâi a Cronicilor 4, 8)

  • Fiii lui Şelá, fiul lui Iúda: Er, tatăl lui Lecá, Laéda, tatăl lui Maréşa, şi familiile casei de lucrători în mătase din casa lui Aşbéa (Cartea întâi a Cronicilor 4, 21)

  • Şiméi a avut şaisprezece fii şi şase fiice. Fraţii săi n-au avut mulţi fii. Şi toate familiile lor nu s-au înmulţit atât cât fiii lui Iúda. (Cartea întâi a Cronicilor 4, 27)

  • Aceştia, amintiţi pe nume, erau capi în familiile lor, iar casele lor părinteşti s-au înmulţit mult. (Cartea întâi a Cronicilor 4, 38)


“Desapegue-se daquilo que não é de Deus e não leva a Deus”. São Padre Pio de Pietrelcina