Talált 972 Eredmények: Iúda

  • să ia locul în această slujire şi în apostolatul din care a căzut Iúda, ca să meargă la locul care i se cuvenea!”. (Faptele Apostolilor 1, 25)

  • După el s-a ridicat Iúda Galileeánul, în zilele recensământului, şi a atras poporul după el. A murit el, şi toţi cei care l-au urmat au fost risipiţi. (Faptele Apostolilor 5, 37)

  • Iar Domnul i-a zis: „Ridică-te şi du-te pe strada numită Dreaptă şi caută-l în casa lui Iúda pe unul cu numele de Saul din Tars! Căci iată-l că se roagă (Faptele Apostolilor 9, 11)

  • Atunci apostolii şi prezbíterii, împreună cu toată comunitatea, au hotărât să aleagă câţiva oameni dintre ei şi să-i trimită la Antiohía împreună cu Paul şi Bárnaba, pe Iúda, numit Bársaba, şi pe Síla, bărbaţi de frunte printre fraţi. (Faptele Apostolilor 15, 22)

  • Totodată, vi i-am trimis pe Iúda şi pe Síla ca şi ei să vă vestească acestea prin cuvânt. (Faptele Apostolilor 15, 27)

  • Iúda şi Síla, care erau şi ei profeţi, i-au încurajat pe fraţi şi i-au întărit prin multe cuvinte. (Faptele Apostolilor 15, 32)

  • a O serie de manuscrise mai târzii şi traduceri adaugă v. 34: „Dar Síla s-a hotărât să rămână acolo; numai Iúda a plecat la Ierusalím”. (Faptele Apostolilor 15, 34)

  • De fapt, este evident că Domnul nostru se trage din Iúda, trib în privinţa căruia Moise n-a spus nimic despre preoţi. (Scrisoarea către Evrei 7, 14)

  • căci, mustrându-i, le zice: „Iată, vin zile, spune Domnul, când voi încheia cu casa lui Israél şi cu casa lui Iúda o alianţă nouă, nu ca alianţa pe care am făcut-o cu părinţii lor (Scrisoarea către Evrei 8, 8)

  • Iúda, slujitor al lui Isus Cristos şi frate al lui Iacób, către cei chemaţi, iubiţi de Dumnezeu Tatăl şi păstraţi pentru Isus Cristos: (Scrisoarea sf. apostol Iúda 1, 1)

  • Atunci, unul dintre bătrâni mi-a zis: „Nu plânge! Iată, a învins leul din tribul lui Iúda, vlăstarul lui Davíd! El va deschide cartea şi cele şapte sigilii ale sale”. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 5, 5)

  • din tribul lui Iúda, douăsprezece mii de însemnaţi cu sigiliu; din tribul lui Rubén, douăsprezece mii; din tribul lui Gad, douăsprezece mii; (Apocalipsul sf. apostol Ioan 7, 5)


“Quanto maiores forem os dons, maior deve ser sua humildade, lembrando de que tudo lhe foi dado como empréstimo.”(Pe Pio) São Padre Pio de Pietrelcina