Talált 1072 Eredmények: Legea lui Moise

  • De fapt, Legea stabileşte ca mari preoţi oameni care au slăbiciuni, dar cuvântul jurământului, [venit] în urma Legii, [îl constituie] pe Fiul care este desăvârşit pentru totdeauna. (Scrisoarea către Evrei 7, 28)

  • Aceştia aduc cult unei imagini şi umbre a celor cereşti, după cum i-a fost revelat lui Moise când urma să ridice cortul: „Vezi – i-a zis – să faci toate după modelul care ţi-a fost arătat pe munte!”. (Scrisoarea către Evrei 8, 5)

  • Într-adevăr, după ce a rostit toate poruncile din Lege în faţa poporului, Moise a luat sângele viţeilor şi al ţapilor, împreună cu apă, lână roşie şi isop şi a stropit însăşi cartea şi tot poporul, (Scrisoarea către Evrei 9, 19)

  • De fapt, Legea, care are o umbră a bunurilor viitoare, şi nu icoana realităţilor – prin jertfele aduse neîncetat în fiecare an –, nu poate nicidecum să-i desăvârşească pe cei care se apropie. (Scrisoarea către Evrei 10, 1)

  • Dacă cineva refuză Legea lui Moise, este ucis fără milă pe baza a două sau trei mărturii. (Scrisoarea către Evrei 10, 28)

  • Prin credinţă, Moise, abia născut, a fost ascuns de părinţii lui timp de trei luni, pentru că au văzut cât de frumos era copilul şi nu s-au temut de decretul regelui. (Scrisoarea către Evrei 11, 23)

  • Prin credinţă, Moise, când s-a făcut mare, a refuzat să fie numit fiul fiicei lui Faraón, (Scrisoarea către Evrei 11, 24)

  • Iar priveliştea era atât de înfricoşătoare, încât Moise a spus: „Sunt îngrozit şi mă cutremur”. (Scrisoarea către Evrei 12, 21)

  • Dacă cineva priveşte cu atenţie la legea desăvârşită a libertăţii şi rămâne în ea, nu o ascultă ca apoi să o uite, ci ca să o pună în practică. Astfel, acesta va fi fericit în lucrarea sa. (Scrisoarea sf. apostol Iacób 1, 25)

  • Dacă voi împliniţi într-adevăr legea împărăţiei, potrivit Scripturii: «Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!» bine faceţi; (Scrisoarea sf. apostol Iacób 2, 8)

  • Căci oricine ţine toată Legea, dar o calcă numai într-o privinţă, se face vinovat de toate, (Scrisoarea sf. apostol Iacób 2, 10)

  • pentru că cel care a spus „Să nu comiţi adulter!” a spus şi: „Să nu ucizi!”, aşadar, dacă nu comiţi adulter, însă ucizi, ai încălcat Legea. (Scrisoarea sf. apostol Iacób 2, 11)


“A oração é a efusão de nosso coração no de Deus.” São Padre Pio de Pietrelcina