Talált 165 Eredmények: Popoarele

  • Iată, v-am împărţit toate celelalte popoare ca moştenire, după familiile voastre, de la Iordán, şi toate popoarele pe care le-am nimicit [până] la Marea cea Mare, spre apusul soarelui! (Cartea lui Iósue 23, 4)

  • Căci Domnul Dumnezeul nostru, el ne-a scos pe noi şi pe părinţii noştri din ţara Egiptului, din casa sclaviei; el a făcut înaintea ochilor noştri acele semne mari şi ne-a păzit pe toate căile pe care am umblat şi printre toate popoarele prin mijlocul cărora am trecut. (Cartea lui Iósue 24, 17)

  • El a alungat toate popoarele, pe amoréii care locuiau în ţară înaintea noastră. Şi noi îl vom sluji pe Domnul, căci el este Dumnezeul nostru”. (Cartea lui Iósue 24, 18)

  • nici eu nu voi mai alunga dinaintea lor niciunul dintre popoarele pe care le-a lăsat Iósue când a murit, (Cartea Judecătorilor 2, 21)

  • Acestea sunt popoarele pe care le-a lăsat Domnul ca să îl încerce prin ele pe Israél şi pe toţi cei care nu au cunoscut războaiele din Canaán, (Cartea Judecătorilor 3, 1)

  • Din Efraím sunt cei a căror rădăcină este în Amaléc; După tine era Beniamín între popoarele tale; Din Machír au coborât cei care hotărau şidinZabulón,ceicaremânuiau toiagulconducătorului. (Cartea Judecătorilor 5, 14)

  • Ei i-au zis: „Iată, tu ai devenit bătrân, iar fiii tăi nu calcă pe urmele tale; acum pune un rege peste noi să ne judece, aşa cum au toate popoarele!”. (Cartea întâi a lui Samuél 8, 5)

  • ca să fim şi noi ca toate popoarele! Regele nostru ne va judeca, va ieşi înaintea noastră şi va purta războaiele noastre”. (Cartea întâi a lui Samuél 8, 20)

  • Şi pe acestea regele Davíd le-a consacrat Domnului, aşa cum consacrase argintul şi aurul [pe care le-a luat] de la toate popoarele pe care le subjugase: (Cartea a doua a lui Samuél 8, 11)

  • Dumnezeu este cel care-mi dă revanşa şi îmi subjugă popoarele. (Cartea a doua a lui Samuél 22, 48)

  • (4,34) Veneau din toate popoarele să asculte înţelepciunea lui Solomón, dintre toţi regii pământului care auziseră de înţelepciunea lui. (Cartea întâi a Regilor 5, 14)

  • ascultă-l din ceruri, din sălaşul locuinţei tale şi fă după cum străinul a strigat către tine, pentru ca să cunoască toate popoarele pământului numele tău şi să se teamă de tine ca şi poporul tău, Israél, şi să se ştie că numele tău este invocat asupra acestei case pe care am construit-o! (Cartea întâi a Regilor 8, 43)


“Dirás tu o mais belo dos credos quando houver noite em redor de ti, na hora do sacrifício, na dor, no supremo esforço duma vontade inquebrantável para o bem. Este credo é como um relâmpago que rasga a escuridão de teu espírito e no seu brilho te eleva a Deus”. São Padre Pio de Pietrelcina