Talált 206 Eredmények: Sunteţi
Căci dacă sunteţi conduşi de Duh, nu mai sunteţi sub Lege. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 5, 18)
Aşadar, voi nu mai sunteţi străini şi nici oaspeţi, ci sunteţi concetăţeni ai sfinţilor şi oameni de casă ai lui Dumnezeu, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 2, 19)
în care şi voi sunteţi zidiţi ca să deveniţi o locuinţă a lui Dumnezeu prin Duhul. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 2, 22)
iar voi sunteţi împliniţi în el, care este capul oricărui principat şi [al oricărei] puteri. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Coloséni 2, 10)
Servitorilor, fiţi în toate supuşi stăpânilor voştri după trup, nu numai când sunteţi sub ochii lor ca şi cum aţi voi să fiţi pe placul oamenilor, ci în simplitatea inimii, temându-vă de Domnul! (Scrisoarea sf. apostol Paul către Coloséni 3, 22)
Voi sunteţi martori, şi Dumnezeu de asemenea, că am fost cu sfinţenie, cu dreptate şi fără prihană faţă de voi cei care credeţi. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Tesalonicéni 2, 10)
Căci voi sunteţi gloria şi bucuria noastră. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Tesalonicéni 2, 20)
Însă voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, încât ziua aceea să vă surprindă ca un hoţ. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Tesalonicéni 5, 4)
Voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Tesalonicéni 5, 5)
Chiar dacă vorbim astfel, în ceea ce vă priveşte, iubiţilor, suntem convinşi că sunteţi într-o stare mai bună şi aducătoare de mântuire, (Scrisoarea către Evrei 6, 9)
Dar dacă voi sunteţi fără disciplina de care toţi au parte, sunteţi fii nelegitimi, nu fii adevăraţi. (Scrisoarea către Evrei 12, 8)
Aduceţi-vă aminte de cei închişi, ca şi cum aţi fi închişi împreună cu ei; de cei maltrataţi ca unii care sunteţi şi voi în trup! (Scrisoarea către Evrei 13, 3)