Talált 198 Eredmények: Trupul
şi a văzut doi îngeri în haine albe care stăteau în locul unde zăcuse trupul lui Isus, unul la cap şi altul, la picioare. (Evanghelia după sf. Ioan 20, 12)
De aceea s-a bucurat inima mea şi limba mea a tresăltat de veselie; ba, mai mult, şi trupul meu se va odihni în speranţă, (Faptele Apostolilor 2, 26)
el a văzut dinainte şi a vorbit despre învierea lui Cristos: «el nu a fost lăsat în locuinţa morților şi nici trupul lui nu a văzut putrezirea». (Faptele Apostolilor 2, 31)
aşa încât erau puse peste bolnavi ştergare şi pânze care atinseseră trupul lui Paul, iar bolile îi lăsau şi duhurile necurate ieşeau din ei. (Faptele Apostolilor 19, 12)
Şi, fără a slăbi în credinţă, nu s-a uitat la trupul său aproape mort de acum – avea aproape o sută de ani – şi nici la sânul neroditor al Sárei, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 4, 19)
ştiind bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună [cu el], pentru ca trupul păcatului să fie nimicit, aşa încât să nu mai fim sclavii păcatului, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 6, 6)
Aşadar, să nu mai domnească păcatul în trupul vostru muritor, astfel încât să ascultaţi de poftele lui, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 6, 12)
La fel şi voi, fraţii mei, aţi murit pentru Lege prin trupul lui Cristos ca să fiţi ai altuia, adică ai celui înviat din morţi, ca să aducem rod lui Dumnezeu. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 7, 4)
Ştiu dar că în mine, în trupul meu, nu locuieşte nimic bun, pentru că voinţa este prezentă, dar [puterea] de a împlini binele, nu. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 7, 18)
Dar mulţumiri fie [aduse] lui Dumnezeu prin Isus Cristos, Domnul nostru! Deci cu mintea slujesc Legea lui Dumnezeu, dar cu trupul, legea păcatului. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 7, 25)
Dar dacă Cristos este în voi, deşi trupul este muritor din cauza păcatului, Duhul este viaţă datorită dreptăţii. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 8, 10)
Dar eu, deşi absent cu trupul, dar prezent cu duhul, l-am şi judecat deja, ca şi cum aş fi fost de faţă, pe cel care a săvârşit o asemenea faptă. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 5, 3)