Talált 631 Eredmények: Ziduri din Ierusalim

  • Găsindu-i pe discipoli, am rămas la ei şapte zile. Aceştia, inspiraţi de Duhul, îi spuneau lui Paul să nu urce la Ierusalím. (Faptele Apostolilor 21, 4)

  • Intrând la noi şi luând cingătoarea lui Paul, s-a legat la picioare şi la mâini şi a zis: „Aşa spune Duhul Sfânt: aşa îl vor lega iudeii la Ierusalím pe bărbatul căruia îi aparţine cingătoarea aceasta şi îl vor da pe mâinile păgânilor”. (Faptele Apostolilor 21, 11)

  • Când am auzit acestea noi şi cei care erau acolo, l-am rugat să nu urce la Ierusalím. (Faptele Apostolilor 21, 12)

  • Atunci Paul a răspuns: „Ce faceţi? De ce plângeţi de-mi sfâşiaţi inima? Eu sunt gata nu numai să fiu legat, ci chiar să mor la Ierusalím pentru numele Domnului Isus”. (Faptele Apostolilor 21, 13)

  • Iar după aceste zile, ne-am pregătit şi am urcat la Ierusalím. (Faptele Apostolilor 21, 15)

  • Când am ajuns la Ierusalím, fraţii ne-au primit cu bucurie. (Faptele Apostolilor 21, 17)

  • aşa cum dă mărturie şi marele preot şi sfatul bătrânilor de la care am primit scrisori către fraţii din Damásc. Mergeam ca să-i aduc legaţi pe cei de acolo la Ierusalím, ca să fie pedepsiţi. (Faptele Apostolilor 22, 5)

  • Când m-am întors la Ierusalím şi mă rugam în templu, mi s-a întâmplat [să fiu răpit] în extaz (Faptele Apostolilor 22, 17)

  • şi să-l văd pe el care-mi zicea: «Grăbeşte-te şi ieşi repede din Ierusalím, pentru că nu vor primi mărturia despre mine!». (Faptele Apostolilor 22, 18)

  • În noaptea următoare, i-a apărut Domnul şi i-a zis: „Curaj! Aşa cum ai dat mărturie pentru mine la Ierusalím, tot aşa trebuie să dai mărturie şi la Roma”. (Faptele Apostolilor 23, 11)

  • Cum ai putut afla, nu sunt mai mult de douăsprezece zile de când am urcat la Ierusalím să mă prostern. (Faptele Apostolilor 24, 11)

  • După ce Féstus a luat în stăpânire provincia lui, la trei zile a urcat de la Cezaréea la Ierusalím. (Faptele Apostolilor 25, 1)


“O demônio é forte com quem o teme, mas é fraquíssimo com quem o despreza.” São Padre Pio de Pietrelcina