Talált 229 Eredmények: aici

  • căci am fost răpit din ţara evreilor şi nici aici n-am făcut nimic ca să mă pună în groapă!”. (Cartea Genezei 40, 15)

  • În aceasta veţi fi puşi la încercare. Pe viaţa lui Faraón că nu veţi ieşi de aici până nu va veni aici fratele vostru cel mai mic! (Cartea Genezei 42, 15)

  • Oamenii s-au temut, deoarece au fost conduşi în casa lui Iosíf, şi au zis: „Din pricina argintului pus înapoi în sacii noştri mai înainte am fost aduşi aici; vrea să se năpustească peste noi, să se arunce asupra noastră ca să ne ia sclavi, cu tot cu măgarii noştri”. (Cartea Genezei 43, 18)

  • şi au zis: „Ascultă, domnule, noi am mai coborât înainte aici ca să cumpărăm grâne! (Cartea Genezei 43, 20)

  • Dar acum nu vă tulburați şi nu mai fiţi cu ochii supărați pentru că m-aţi vândut aici, căci Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră pentru a vă păstra în viaţă!”. (Cartea Genezei 45, 5)

  • Aşadar, nu voi m-aţi trimis aici, ci Dumnezeu. El m-a pus ca pe un tată pentru Faraón, domn peste toată casa lui şi stăpânitor peste toată ţara Egiptului. (Cartea Genezei 45, 8)

  • Faceți-i cunoscut tatălui meu gloria mea din Egipt şi tot ce aţi văzut; grăbiţi-vă să-l faceți-l pe tatăl meu să coboare aici!”. (Cartea Genezei 45, 13)

  • Iosíf a răspuns tatălui său: „Sunt fiii mei pe care mi i-a dat Dumnezeu aici”. El i-a zis: „Adu-i, te rog, la mine, ca să-i binecuvântez!”. (Cartea Genezei 48, 9)

  • Şi Iosíf i-a pus pe fiii lui Israél să jure, zicând: „Când Dumnezeu vă va vizita, să luați oasele mele de aici!”. (Cartea Genezei 50, 25)

  • El i-a zis: „Nu te apropia aici! Scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care stai este pământ sfânt!”. (Cartea Exodului 3, 5)

  • Faraón i-a chemat pe Moise şi pe Áaron şi le-a zis: ,,Mergeţi şi aduceţi jertfă Dumnezeului vostru [aici] în ţară!”. (Cartea Exodului 8, 21)

  • Domnul i-a zis lui Moise: „Încă o plagă voi mai face să vină asupra lui Faraón şi asupra Egiptului. După aceea vă va lăsa [să plecați] de aici. Când vă va lăsa [să plecați] de aici, vă va alunga de tot de aici. (Cartea Exodului 11, 1)


“Quanto maiores forem os dons, maior deve ser sua humildade, lembrando de que tudo lhe foi dado como empréstimo.”(Pe Pio) São Padre Pio de Pietrelcina