Talált 280 Eredmények: argint

  • Dar primii guvernatori care fuseseră înaintea mea au îngreunat poporul şi au luat de la el pâine şi vin în afară de cei patruzeci de [sícli de] argint; ba chiar şi slujitorii lor stăpâneau peste popor. Dar eu nu am făcut aşa pentru că mă tem de Dumnezeu. (Cartea lui Nehemía 5, 15)

  • Capii părinteşti au dat vistieriei lucrării douăzeci de mii de daríci de aur şi două mii două sute de mine de argint. (Cartea lui Nehemía 7, 70)

  • Restul poporului a dat douăzeci de mii de daríci de aur, două mii de mine de argint şi şaizeci şi şapte de veşminte preoţeşti. (Cartea lui Nehemía 7, 71)

  • Le dădeam preoţilor, fiii lui Áaron, pentru altar. Iar zeciuiala din grâu, din vin, din untdelemn, din rodii, din smochine şi din celelalte fructe o dădeam fiilor lui Lévi care slujeau la Ierusalím. A doua zeciuială o transformam în argint pentru şase ani, mergeam şi o cheltuiam la Ierusalím în fiecare an. (Cartea lui Tobía 1, 7)

  • Mergeam în Média şi cumpăram de acolo pentru el până când el a murit. I-am încredinţat lui Gabaél, fratele lui Gabrí din ţinutul Médiei, zece talánţi de argint în saci. (Cartea lui Tobía 1, 14)

  • Şi-a zis în inima lui: „Iată, eu mi-am cerut moartea; oare nu ar fi bine să-l chem pe Tobía, fiul meu, şi să-i spun de acest argint înainte să mor?”. (Cartea lui Tobía 4, 2)

  • Acum, copile, îţi fac cunoscut că i-am încredinţat zece talánţi de argint lui Gabaél, [fiul] lui Gabrí, la Raghés, în Média. (Cartea lui Tobía 4, 20)

  • Cum voi putea să primesc acest [argint] de la el? Căci el nu mă cunoaşte şi nici eu nu-l cunosc. Ce semn să-i dau ca să mă recunoască, să mă creadă şi să-mi dea argintul? Nu cunosc nici drumurile spre Média ca să merg acolo”. (Cartea lui Tobía 5, 2)

  • Atunci, Tobít, răspunzând, i-a zis lui Tobía, fiul său: „El mi-a dat o scrisoare semnată de el şi eu i-am dat lui scrisoarea semnată de mine. Am rupt-o în două şi fiecare a luat o [bucată]. I-am dat-o împreună cu argintul şi, iată, sunt şapte ani de când eu i-am încredinţat argintul. Acum, copile, caută-ţi un om de încredere care să meargă cu tine şi-i vom da răsplată când te vei întoarce! Adu acest argint!”. (Cartea lui Tobía 5, 3)

  • Să nu pui argint după argint, ci acesta să fie gunoi faţă de copilul nostru! (Cartea lui Tobía 5, 19)

  • Raguél, ridicându-se, i-a dat-o lui Tobía pe Sára, soţia lui, şi jumătate din bunurile sale: slujitori, slujitoare, boi şi oi, măgari şi cămile, haine, argint şi obiecte. (Cartea lui Tobía 10, 10)

  • A luat multe provizii pentru fiecare om şi foarte mult aur şi argint din casa regelui. (Cartea Iudítei 2, 18)


“Quando ofendemos a justiça de Deus, apelamos à Sua misericórdia. Mas se ofendemos a Sua misericórdia, a quem podemos apelar? Ofender o Pai que nos ama e insultar quem nos auxilia é um pecado pelo qual seremos severamente julgados.” São Padre Pio de Pietrelcina