Talált 871 Eredmények: fel

  • Dintre ei sunt aceia care se strecoară prin case şi ademenesc femeiuşti încărcate de păcate, frământate de pofte de tot felul, (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Timotéi 3, 6)

  • La fel, îndeamnă-i pe cei mai tineri să fie înţelepţi, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Tit 2, 6)

  • Căci şi noi eram odinioară nişte nechibzuiţi, neascultători, rătăciţi, subjugaţi de pofte şi plăceri de multe feluri, petrecându-ne [viaţa] în răutate şi invidie, urâţi şi urându-ne unii pe alţii. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Tit 3, 3)

  • cum vom scăpa noi dacă nu luăm în seamă o astfel de mântuire, care, fiind primită la început de la Domnul pentru a fi vestită, a fost confirmată pentru noi de cei care au auzit, (Scrisoarea către Evrei 2, 3)

  • Dumnezeu sprijinind mărturia lor prin semne, fapte mari şi minuni de tot felul şi prin darurile Duhului Sfânt, împărţite după voinţa lui? (Scrisoarea către Evrei 2, 4)

  • Cum însă copiii au în comun acelaşi sânge şi aceeaşi carne, tot astfel a devenit şi el părtaş cu ei pentru ca, prin moarte, să reducă la neputinţă pe cel care avea puterea morţii, adică pe diavol, (Scrisoarea către Evrei 2, 14)

  • astfel am jurat în mânia mea: nu vor intra în odihna mea”. (Scrisoarea către Evrei 3, 11)

  • De fapt, noi care am crezut intrăm în odihnă, aşa cum s-a zis: „Astfel am jurat în mânia mea: nu vor intra în odihna mea”, chiar dacă lucrările erau făcute de la întemeierea lumii. (Scrisoarea către Evrei 4, 3)

  • Căci despre ziua a şaptea s-a spus undeva astfel: „Şi s-a odihnit Dumnezeu în ziua a şaptea de toate lucrările sale”. (Scrisoarea către Evrei 4, 4)

  • Nimeni nu-şi ia singur această cinste, ci numai cel chemat de Dumnezeu, la fel ca Áaron. (Scrisoarea către Evrei 5, 4)

  • Tot la fel şi Cristos: nu şi-a atribuit de la sine gloria de a deveni mare preot, ci i-a dat-o acela care i-a spus: „Fiul meu eşti tu; eu, astăzi, te-am născut”; (Scrisoarea către Evrei 5, 5)

  • Chiar dacă vorbim astfel, în ceea ce vă priveşte, iubiţilor, suntem convinşi că sunteţi într-o stare mai bună şi aducătoare de mântuire, (Scrisoarea către Evrei 6, 9)


“Quanto maiores forem os dons, maior deve ser sua humildade, lembrando de que tudo lhe foi dado como empréstimo.” São Padre Pio de Pietrelcina