Talált 199 Eredmények: intra

  • „Porunceşte-le fiilor lui Israél şi spune-le: «Când veţi intra în ţara Canaán, aceasta este ţara care va fi moştenirea voastră, adică ţara Canaán după hotarele ei. (Cartea Numerilor 34, 2)

  • Iată, Domnul Dumnezeul tău îţi pune ţara înainte; intră, ia-o în stăpânire, cum ţi-a spus Domnul Dumnezeul părinţilor tăi; nu te teme şi nu te înspăimânta!». (Cartea Deuteronómului 1, 21)

  • Voi v-aţi apropiat cu toţii de mine şi aţi zis: «Să trimitem oameni înaintea noastră ca să cerceteze ţara şi să ne aducă răspuns cu privire la drumul pe care vom intra în ea şi cu privire la cetăţile în care vom ajunge!». (Cartea Deuteronómului 1, 22)

  • Domnul s-a mâniat şi pe mine din cauza voastră şi a zis: «Nici tu nu vei intra în ea. (Cartea Deuteronómului 1, 37)

  • Iósue, fiul lui Nun, slujitorul tău, va intra în ea; întăreşte-l, căci el îl va face pe Israél s-o moştenească! (Cartea Deuteronómului 1, 38)

  • Şi copiii voştri despre care aţi zis: ‹Vor fi pradă›, şi fiii voştri care nu cunosc astăzi nici binele, nici răul, ei vor intra în ea. Lor le-o voi da şi ei o vor lua în stăpânire. (Cartea Deuteronómului 1, 39)

  • Domnul s-a mâniat pe mine din cauza voastră şi s-a jurat că eu nu voi trece Iordánul şi nu voi intra în ţara aceea bună pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău ca moştenire. (Cartea Deuteronómului 4, 21)

  • Când vei intra în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău, să nu înveţi să faci după lucrurile abominábile ale acelor popoare! (Cartea Deuteronómului 18, 9)

  • Dacă un om îşi ia soţie, intră la ea şi [apoi] o urăşte (Cartea Deuteronómului 22, 13)

  • Când vei intra în ţara pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-o dă ca moştenire, când o vei lua în stăpânire şi vei locui în ea, (Cartea Deuteronómului 26, 1)

  • Tu vei vedea de departe ţara, dar nu vei intra în ţara pe care o dau fiilor lui Israél”. (Cartea Deuteronómului 32, 52)

  • când vom intra în ţară; leagă funia aceasta stacojie la fereastra prin care ne-ai coborât şi adună-i pe tatăl tău, pe mama ta, pe fraţii tăi şi toată casa tatălui tău la tine în casă; (Cartea lui Iósue 2, 18)


"Tente percorrer com toda a simplicidade o caminho de Nosso Senhor e não se aflija inutilmente.” São Padre Pio de Pietrelcina