Talált 728 Eredmények: m-a
Apoi Féstus a zis: „Rege Agrípa şi voi toţi care sunteţi aici împreună cu noi, priviţi-l pe acesta pentru care toată mulţimea iudeilor, atât la Ierusalím, cât şi aici, m-a asaltat strigând că el nu mai trebuie să trăiască. (Faptele Apostolilor 25, 24)
Dar ridică-te şi stai pe picioarele tale! Pentru aceasta m-am arătat ţie, ca să te pun deoparte ca slujitor şi martor al celor pe care le-ai văzut şi al celor care ţi se vor face văzute. (Faptele Apostolilor 26, 16)
Dar cine eşti tu, omule, ca să faci obiecţii lui Dumnezeu? Nu cumva va spune un lucru către cel care l-a făcut: „De ce m-ai făcut astfel?”. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 9, 20)
iar Isaía îndrăzneşte să spună: „Am fost găsit de cei care nu mă căutau, m-am făcut cunoscut celor care nu întrebau de mine”. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 10, 20)
Căci Cristos nu m-a trimis ca să botez, ci ca să vestesc evanghelia, nu cu înţelepciunea cuvântului, ca nu cumva să fie zădărnicită crucea lui Cristos. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 1, 17)
Însă eu nu m-am folosit de niciunul din aceste drepturi. Nu v-am scris acestea ca să mi se facă şi mie tot aşa. Mai bine să mor decât… Nimeni nu-mi va lua această laudă. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 9, 15)
Căci, deşi sunt liber faţă de toţi, m-am făcut sclavul tuturor ca să-i câştig pe cât mai mulţi. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 9, 19)
Am devenit slab pentru cei slabi, ca să-i câştig pe cei slabi. M-am făcut totul pentru toţi, ca să-i câştig măcar pe unii. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 9, 22)
Când eram copil, vorbeam ca un copil, gândeam ca un copil, judecam ca un copil. Când am devenit bărbat, m-am lăsat de cele copilăreşti. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 13, 11)
Dacă numai din [motive] umane m-am luptat împotriva fiarelor în Éfes, la ce-mi foloseşte? Atunci, dacă morţii nu învie, „să mâncăm şi să bem căci mâine vom muri!”. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 15, 32)
Voind acest lucru, m-am purtat oare cu uşurătate sau ceea ce vreau, vreau după trup încât la mine „da, da” să fie „nu, nu”? (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 1, 17)
Dacă cineva a provocat întristare, nu pe mine m-a întristat, ci pe voi toţi, cel puţin în parte, ca să nu spun mai mult. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 2, 5)