Talált 261 Eredmények: muntele

  • De la muntele Hor să-l trasaţi spre Hamát şi să fie ieşirile hotarului spre Ţedád! (Cartea Numerilor 34, 8)

  • „Domnul Dumnezeul nostru ne-a vorbit la Hóreb: «Destul aţi locuit pe muntele acesta. (Cartea Deuteronómului 1, 6)

  • Întoarceţi-vă şi plecaţi; mergeţi la muntele amoréilor şi în toate împrejurimile lui: în Arabáh, pe munte, şi Şefeláh, în Négheb, pe ţărmul mării, în ţara canaaneénilor şi în Libán, până la râul cel mare, râul Eufrát! (Cartea Deuteronómului 1, 7)

  • Am plecat de la Hóreb şi am străbătut tot pustiul acela mare şi înfricoşător pe care l-aţi văzut pe drumul spre muntele amoréilor, după cum ne-a poruncit Domnul Dumnezeul nostru. Şi am venit la Cádeş-Barnéa. (Cartea Deuteronómului 1, 19)

  • V-am zis: «Aţi ajuns la muntele amoréilor, pe care Domnul Dumnezeul nostru ni l-a dat. (Cartea Deuteronómului 1, 20)

  • Ei au plecat, au urcat muntele şi au ajuns până la valea Eşcól şi au explorat [ţara]. (Cartea Deuteronómului 1, 24)

  • Atunci, amoréii, care locuiesc pe muntele acela, au ieşit înaintea voastră şi v-au urmărit cum fac albinele; v-au bătut din Seír până la Hormá. (Cartea Deuteronómului 1, 44)

  • Ne-am întors şi am plecat în pustiu, pe drumul care duce la Marea Roşie, după cum îmi poruncise Domnul; şi am ocolit muntele Seír multe zile. (Cartea Deuteronómului 2, 1)

  • «Vă ajunge de când ocoliţi muntele acesta! Întoarceţi-vă spre nord! (Cartea Deuteronómului 2, 3)

  • Să nu vă luaţi la luptă cu ei, căci nu vă voi da din ţara lor nici cât să puneţi talpa piciorului, pentru că muntele Seír l-am dat în stăpânire lui Esáu! (Cartea Deuteronómului 2, 5)

  • Astfel am luat în acel timp ţara de dincoace de Iordán de la cei doi regi ai amoréilor, de la râul Arnón până la muntele Hermón (Cartea Deuteronómului 3, 8)

  • Voi v-aţi apropiat şi aţi stat la poalele muntelui. Muntele ardea într-un foc până în inima cerului. Era întuneric, nori şi negură. (Cartea Deuteronómului 4, 11)


“Tente percorrer com toda a simplicidade o caminho de Nosso Senhor e não se aflija inutilmente.” São Padre Pio de Pietrelcina