Talált 291 Eredmények: părinţilor

  • Să nu te închini lor şi să nu le slujeşti, căci eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos care pedepsesc vina părinţilor în fii până la a treia şi a patra generaţie pentru cei ce mă urăsc (Cartea Exodului 20, 5)

  • care arată bunătatea pentru mii [de generaţii], iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu lasă nimic nepedepsit, pedepsind fărădelegea părinţilor în copii şi în copiii copiilor lor până la a treia şi a patra [generaţie]”. (Cartea Exodului 34, 7)

  • Atunci să iasă de la tine, el şi fiii lui care sunt cu el, şi să se întoarcă la familia lor şi să se întoarcă la proprietatea părinţilor lor. (Cartea Leviticului 25, 41)

  • Iar aceia dintre voi care vor rămâne vor putrezi în nelegiuirea lor în ţările duşmanilor lor; chiar şi nelegiuirea părinţilor lor îi va face să putrezească. (Cartea Leviticului 26, 39)

  • Îşi vor mărturisi nelegiuirea lor şi nelegiuirea părinţilor lor prin infidelitatea lor faţă de mine; şi, pentru că au umblat împotriva mea cu dispreţ, (Cartea Leviticului 26, 40)

  • „Faceţi recensământul întregii adunări a fiilor lui Israél, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărând numele tuturor bărbaţilor, unul câte unul, (Cartea Numerilor 1, 2)

  • Să fie cu voi câte un bărbat din fiecare trib, cap al casei părinţilor săi! (Cartea Numerilor 1, 4)

  • Aceştia sunt cei chemaţi ai adunării, căpeteniile triburilor părinţilor lor: sunt capi ai [grupelor de] o mie ale lui Israél”. (Cartea Numerilor 1, 16)

  • şi au adunat toată comunitatea în ziua întâi a lunii a doua: şi-au înregistrat familiile după casele părinţilor lor, numărând numele celor de la douăzeci de ani în sus unul câte unul. (Cartea Numerilor 1, 18)

  • Fiii lui Rubén, întâiul născut al lui Israél, generaţiile lor, după familiile lor, după casele părinţilor lor, unul câte unul, toţi bărbaţii de la douăzeci de ani în sus, toţi cei care pot ieşi la luptă, (Cartea Numerilor 1, 20)

  • Fiii lui Simeón, generaţiile lor, după familiile lor, după casele părinţilor lor, număraţi după numărul numelor, unul câte unul, toţi bărbaţii de la douăzeci de ani în sus, toţi cei care pot ieşi la luptă, (Cartea Numerilor 1, 22)

  • Fiii lui Gad, generaţiile lor, după familiile lor, după casele părinţilor lor, după numărul numelor, de la douăzeci de ani în sus, toţi cei care pot ieşi la luptă, (Cartea Numerilor 1, 24)


“Se você não entrega seu coração a Deus, o que lhe entrega?” “Você deve seguir outra estrada. Tire de seu coração todas as paixões deste mundo, humilhe-se na poeira e reze! Dessa forma, certamente você encontrará Deus, que lhe dará paz e serenidade nesta vida e a eterna beatitude na próxima.” São Padre Pio de Pietrelcina