Talált 282 Eredmények: partea

  • S-a făcut atunci mare zarvă, iar unii dintre cărturarii din partea fariseilor s-au ridicat şi au protestat cu vehemenţă, zicând: „Nu găsim nimic rău în omul acesta. Dacă i-a vorbit cumva vreun duh sau înger?”. (Faptele Apostolilor 23, 9)

  • Temându-se să nu dea peste stânci, au aruncat patru ancore de la partea din urmă a corabiei şi se rugau să se facă zi. (Faptele Apostolilor 27, 29)

  • Deoarece marinarii căutau să fugă din corabie şi să lase barca în mare, sub pretextul că vor să arunce ancora în partea din faţă a corabiei, (Faptele Apostolilor 27, 30)

  • Dând peste un banc de nisip, au împotmolit corabia. Partea din faţă a corabiei s-a înfipt şi a rămas înţepenită, iar partea din spate a fost ruptă de violenţa valurilor. (Faptele Apostolilor 27, 41)

  • Conducătorii nu sunt de temut pentru vreo faptă bună, ci pentru rău. Vrei deci să nu te temi de autoritate? Fă binele şi vei avea recunoaştere din partea ei, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 13, 3)

  • Căci noi nu suntem ca cei mulţi care comercializează cuvântul lui Dumnezeu, ci vorbim cu sinceritate în Cristos din partea lui Dumnezeu şi în faţa lui Dumnezeu. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 2, 17)

  • acum mă bucur nu pentru că v-aţi întristat, ci pentru că, întristându-vă, aţi ajuns la convertire. Căci v-aţi întristat după [voinţa] lui Dumnezeu ca să nu suferiţi nimic din partea noastră. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 7, 9)

  • Deseori în călătorii, în pericole pe râuri, în pericole din partea tâlharilor, în pericole din partea conaţionalilor, în pericole din partea păgânilor, în pericole în cetate, în pericole în pustiu, în pericole pe mare, în pericol printre fraţii falşi. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 11, 26)

  • Paul, apostol, nu din partea oamenilor, nici prin mijlocirea vreunui om, ci prin Isus Cristos şi Dumnezeu Tatăl, care l-a înviat din morţi; (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 1, 1)

  • Căci voi, fraţilor, aţi devenit imitatorii Bisericilor lui Dumnezeu care se află în Iudéea în Cristos Isus, pentru că pătimiţi şi voi aceleaşi lucruri din partea celor care sunt de acelaşi neam, după cum şi ele [au pătimit] din partea iudeilor, (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Tesalonicéni 2, 14)

  • Gândiţi-vă, deci, la cel care a îndurat o împotrivire atât de mare din partea păcătoşilor, ca nu cumva să vă lăsaţi descurajaţi şi obosiţi în sufletele voastre! (Scrisoarea către Evrei 12, 3)

  • El a primit de la Dumnezeu Tatăl cinste şi mărire atunci când din partea gloriei măreţe a venit acest cuvânt: „Acesta este Fiul meu cel iubit, în care mi-am găsit plăcerea”. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 1, 17)


“O passado não conta mais para o Senhor. O que conta é o presente e estar atento e pronto para reparar o que foi feito.” São Padre Pio de Pietrelcina