Talált 320 Eredmények: puterea divină

  • spunând: „Daţi-mi şi mie puterea aceasta, ca peste oricine îmi pun mâinile, să-l primească pe Duhul Sfânt!”. (Faptele Apostolilor 8, 19)

  • Unul dintre ei, cu numele Ágabos, s-a ridicat şi, prin puterea Duhului, a prevestit că va fi o mare foamete peste tot pământul. Aceasta a avut loc în [timpul] lui Claudiu. (Faptele Apostolilor 11, 28)

  • Astfel, cuvântul creştea şi se întărea prin puterea Domnului. (Faptele Apostolilor 19, 20)

  • Iar acum vă încredinţez lui Dumnezeu şi cuvântului harului său, care are puterea să zidească şi să dea moştenirea tuturor celor care au fost sfinţiţi. (Faptele Apostolilor 20, 32)

  • ca să le deschizi ochii, să-i întorci de la întuneric la lumină şi de sub puterea Satanei la Dumnezeu, ca să primească iertarea păcatelor şi moştenirea împreună cu cei sfinţiţi prin credinţa în mine». (Faptele Apostolilor 26, 18)

  • Când au văzut localnicii şarpele prins de mâna lui, au început să spună între ei: „Cu siguranţă omul acesta este un criminal. Abia s-a salvat din mare şi pedeapsa [divină] nu-l lasă să trăiască”. (Faptele Apostolilor 28, 4)

  • De fapt, eu nu mă ruşinez de evanghelie, căci ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea oricărui [om] care crede, mai întâi a iudeului şi [apoi] a grecului. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 1, 16)

  • De fapt, [realitatea] sa invizibilă sau puterea sa veşnică şi dumnezeirea lui pot fi cunoscute cu mintea de la creaţia lumii în făpturile lui, aşa încât ei nu se pot scuza. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 1, 20)

  • Ştiu dar că în mine, în trupul meu, nu locuieşte nimic bun, pentru că voinţa este prezentă, dar [puterea] de a împlini binele, nu. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 7, 18)

  • căci Scriptura îi spune Faraónului: „Tocmai pentru aceasta te-am înălţat, ca să arăt în tine puterea mea şi ca numele meu să fie vestit pe tot pământul”. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 9, 17)

  • Şi ce dacă Dumnezeu, voind să-şi arate mânia şi să-şi facă cunoscută puterea, a suportat cu atâta răbdare vasele mâniei destinate nimicirii (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 9, 22)

  • Iar Dumnezeul speranţei să vă umple de toată bucuria şi pacea în credinţă, ca să prisosiţi în speranţă prin puterea Duhului Sfânt! (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 15, 13)


“O passado não conta mais para o Senhor. O que conta é o presente e estar atento e pronto para reparar o que foi feito.” São Padre Pio de Pietrelcina