Talált 409 Eredmények: ridica

  • Eu i-am zis: «Ce să fac, Doamne?». Atunci Domnul mi-a spus: «Ridică-te şi du-te la Damásc! Acolo ţi se va spune tot ceea ce a fost hotărât să faci». (Faptele Apostolilor 22, 10)

  • Şi acum de ce întârzii? Ridică-te, botează-te şi spală-ţi păcatele invocând numele lui!». (Faptele Apostolilor 22, 16)

  • Dar ridică-te şi stai pe picioarele tale! Pentru aceasta m-am arătat ţie, ca să te pun deoparte ca slujitor şi martor al celor pe care le-ai văzut şi al celor care ţi se vor face văzute. (Faptele Apostolilor 26, 16)

  • şi orice îngâmfare care se ridică împotriva cunoaşterii lui Dumnezeu şi cucerim orice minte ca să asculte de Cristos, (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 10, 5)

  • pentru că tot ce este dezvăluit este lumină. De aceea se spune: „Trezeşte-te, tu, care dormi, şi ridică-te dintre cei morţi, iar Cristos te va lumina!”. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 5, 14)

  • cel care se împotriveşte şi se ridică peste tot ce se cheamă Dumnezeu sau e vrednic de închinare, aşa încât se aşază el însuşi în templul lui Dumnezeu şi se prezintă că este Dumnezeu! (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Tesalonicéni 2, 4)

  • Acest lucru este şi mai evident dacă, după rânduiala lui Melchísedec, se ridică un alt preot, (Scrisoarea către Evrei 7, 15)

  • Iar rugăciunea făcută cu credinţă îl va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, iar dacă a săvârşit păcate, i se vor ierta. (Scrisoarea sf. apostol Iacób 5, 15)

  • După aceea, mi s-a dat o trestie ca un toiag şi mi s-a spus: „Ridică-te şi măsoară templul lui Dumnezeu, altarul şi pe cei care se prosternă în el! (Apocalipsul sf. apostol Ioan 11, 1)

  • Dar când vor termina mărturia lor, Fiara care se ridică din abis va face război cu ei, îi va învinge şi-i va ucide. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 11, 7)

  • Iar fumul chinului lor se ridică în vecii vecilor. Cei care se prosternă înaintea Fiarei şi a chipului ei şi cei care au primit indiciul numelui ei nu au tihnă nici ziua, nici noaptea”. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 14, 11)

  • Fiara pe care ai văzut-o era şi nu mai este. Se vor ridica din abis ca să meargă spre pieire. Iar locuitorii pământului al căror nume nu a fost scris în cartea vieţii de la întemeierea lumii vor fi cuprinşi de uimire văzând Fiara care era şi nu mai este, dar va veni din nou. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 17, 8)


“Não se desencoraje se você precisa trabalhar muito para colher pouco. Se você pensasse em quanto uma só alma custou a Jesus, você nunca reclamaria!” São Padre Pio de Pietrelcina