Talált 625 Eredmények: timp al sfârșitului

  • De aceea, vegheaţi şi aduceţi-vă aminte că, timp de trei ani, noaptea şi ziua, nu am încetat să vă îndemn cu lacrimi pe fiecare dintre voi! (Faptele Apostolilor 20, 31)

  • În timp ce căutau să-l ucidă, a ajuns vestea până la tribunul cohortei că întreg Ierusalímul era tulburat. (Faptele Apostolilor 21, 31)

  • Dar în timp ce mergeam şi mă apropiam de Damásc, pe la amiază, deodată, o lumină mare din ceruri m-a învăluit ca un fulger. (Faptele Apostolilor 22, 6)

  • În timp ce îl legau, Paul i-a spus centurionului care stătea acolo: „Vă este permis să biciuiţi un cetăţean roman care n-a fost judecat?”. (Faptele Apostolilor 22, 25)

  • În timp ce făceam aceasta, nu în mijlocul mulţimii şi nici în zarvă, m-au găsit purificat în templu (Faptele Apostolilor 24, 18)

  • în afară de acest singur cuvânt pe care l-am strigat în timp ce stăteam înaintea lor: «Pentru învierea morţilor sunt eu astăzi judecat înaintea voastră»”. (Faptele Apostolilor 24, 21)

  • Dar, pe când vorbea el despre dreptate, despre înfrânare şi despre judecata viitoare, Félix a fost cuprins de frică şi i-a răspuns: „Acum du-te! Te voi mai chema când voi avea timp”. (Faptele Apostolilor 24, 25)

  • Dar Féstus a răspuns că Paul era păzit la Cezaréea şi că el avea de gând să meargă acolo nu peste mult timp. (Faptele Apostolilor 25, 4)

  • Ei mă cunosc de mult timp şi, dacă vor, pot să dea mărturie că am trăit ca fariseu în gruparea cea mai strictă a religiei noastre. (Faptele Apostolilor 26, 5)

  • Timp de mai multe zile, am navigat foarte încet şi am ajuns cu greu la Cnídos. Deoarece vântul nu ne-a permis să acostăm, am navigat de-a lungul Crétei, spre Salmóna. (Faptele Apostolilor 27, 7)

  • Trecuse destul timp şi călătoria pe mare devenise periculoasă, întrucât trecuse şi postul. Paul i-a avertizat, zicând: (Faptele Apostolilor 27, 9)

  • Dar, nu după mult timp, dinspre insulă s-a dezlănţuit un uragan numit Euraquilón. (Faptele Apostolilor 27, 14)


“Caminhe com alegria e com o coração o mais sincero e aberto que puder. E quando não conseguir manter esta santa alegria, ao menos não perca nunca o valor e a confiança em Deus.” São Padre Pio de Pietrelcina