Talált 642 Eredmények: timp liber
Domnul s-a aprins de mânie împotriva lui Israél şi i-a făcut să rătăcească în pustiu timp de patruzeci de ani, până s-a sfârșit generaţia care a făcut răul înaintea Domnului. (Cartea Numerilor 32, 13)
în timp ce egipténii îi îngropau pe cei pe care îi lovise Domnul dintre ei, adică pe toţi întâii născuţi. Domnul a făcut judecată chiar şi împotriva zeilor lor. (Cartea Numerilor 33, 4)
În acel timp v-am spus: «Eu nu pot să vă port singur». (Cartea Deuteronómului 1, 9)
V-am poruncit în acel timp toate lucrurile pe care să le faceţi. (Cartea Deuteronómului 1, 18)
În acel timp i-am capturat toate cetăţile lui, distrugând toate cetăţile şi omorând toţi oamenii şi copiii: nu a mai rămas niciun supravieţuitor. (Cartea Deuteronómului 2, 34)
În acel timp i-am luat toate cetăţile. Nu a fost nicio cetate pe care să nu o fi luat de la ei: şaizeci de cetăţi, tot ţinutul Argób, care era regatul lui Og din Basán. (Cartea Deuteronómului 3, 4)
Astfel am luat în acel timp ţara de dincoace de Iordán de la cei doi regi ai amoréilor, de la râul Arnón până la muntele Hermón (Cartea Deuteronómului 3, 8)
În acel timp am luat în stăpânire ţara aceasta. De la Aroér, care este lângă râul Arnón şi jumătatea muntelui Galaád, şi cetăţile lui le-am dat [tribului] lui Rubén şi lui Gad. (Cartea Deuteronómului 3, 12)
În acel timp v-am poruncit: «Domnul Dumnezeul vostru vă dă ţara aceasta ca s-o luaţi în stăpânire. Treceţi înarmaţi înaintea fraţilor voştri, fiii lui Israél, toţi bărbaţii puternici! (Cartea Deuteronómului 3, 18)
În acel timp i-am poruncit lui Iósue: «Ochii tăi au văzut tot ce a făcut Domnul Dumnezeul vostru acestor doi regi: aşa va face Domnul tuturor regatelor împotriva cărora vei merge. (Cartea Deuteronómului 3, 21)
În acel timp, m-am rugat Domnului: (Cartea Deuteronómului 3, 23)
În acel timp, Domnul mi-a poruncit să vă învăţ hotărâri şi judecăţi, ca să le împliniţi în ţara în care mergeţi ca să o luaţi în stăpânire. (Cartea Deuteronómului 4, 14)