Talált 241 Eredmények: urmă
Atunci a venit şi Símon Petru, care îl urma, şi a intrat în mormânt. El a văzut giulgiurile aşezate, (Evanghelia după sf. Ioan 20, 6)
Întorcându-se, Petru l-a văzut venind din urmă pe discipolul pe care-l iubea Isus, care în timpul cinei se aplecase pe pieptul lui şi îi spusese: „Doamne, cine este cel care te trădează?”. (Evanghelia după sf. Ioan 21, 20)
«Atunci, în zilele de pe urmă – spune Dumnezeu – voi revărsa din Duhul meu peste orice om. Şi vor profeţi fiii voştri şi fiicele voastre, tinerii voştri vor avea viziuni, iar bătrânii voştri vor visa visuri. (Faptele Apostolilor 2, 17)
căci multă lume venea în urmă şi striga: „La moarte cu el!”. (Faptele Apostolilor 21, 36)
Temându-se să nu dea peste stânci, au aruncat patru ancore de la partea din urmă a corabiei şi se rugau să se facă zi. (Faptele Apostolilor 27, 29)
În urma acestui fapt, au venit şi ceilalţi bolnavi din insulă şi au fost vindecaţi. (Faptele Apostolilor 28, 9)
deoarece, aşa cum voi odinioară nu aţi ascultat de Dumnezeu, iar acum, în urma neascultării lor, aţi aflat îndurare, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 11, 30)
Căci ni se pare că Dumnezeu ne-a făcut pe noi, apostolii, cei din urmă, ca nişte condamnaţi la moarte, fiindcă am devenit ca un spectacol pentru lume, pentru îngeri şi pentru oameni. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 4, 9)
şi toţi au băut aceeaşi băutură spirituală pentru că ei beau din stânca spirituală care îi urma, iar stânca era Cristos. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 10, 4)
Aşa şi este scris: „primul om, Adám, a fost făcut cu suflet viu”, cel din urmă Adám, cu Duhul dătător de viaţă. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 15, 45)
Am urcat în urma unei revelaţii şi le-am expus evanghelia pe care o predic printre neamurile [păgâne], în special celor mai cu vază, ca nu cumva să alerg sau să fi alergat în zadar. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 2, 2)
Şi tuturor celor care vor urma acest îndemn şi întregului Israél al lui Dumnezeu, pace şi îndurare. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 6, 16)