Fondare 1561 Risultati per: Înaintea

  • Dumnezeul cel Atotputernic să vă facă să aflați îndurare înaintea omului aceluia şi să-l trimită împreună cu voi şi pe celălalt frate al vostru, şi pe Beniamín! Iar eu, dacă trebuie să fiu lipsit de copiii mei, lipsit să fiu!”. (Cartea Genezei 43, 14)

  • Bărbaţii au luat acest dar, au luat de două ori mai mult argint şi pe Beniamín, s-au ridicat, au coborât în Egipt şi au stat înaintea lui Iosíf. (Cartea Genezei 43, 15)

  • Le-a adus porţii din [bucatele] care erau înaintea lui; iar porţia lui Beniamín era de cinci ori mai mare decât porţia tuturor celorlalţi. Au băut şi s-au veselit împreună cu el. (Cartea Genezei 43, 34)

  • Iúda şi fraţii lui au ajuns la casa lui Iosíf pe când era el încă acolo şi au căzut cu faţa la pământ înaintea lui. (Cartea Genezei 44, 14)

  • Iúda s-a apropiat de el şi i-a spus: „Te rog, domnul meu, îngăduie slujitorului tău să vorbească înaintea domnului meu fără ca mânia ta să se aprindă împotriva slujitorului tău; căci tu eşti ca Faraón. (Cartea Genezei 44, 18)

  • Iosíf nu s-a mai putut stăpâni înaintea tuturor celor de faţă şi a strigat: „Scoateţi-i pe toţi afară dinaintea mea!”. Şi nu a mai rămas nimeni cu el; Iosíf s-a făcut cunoscut fraţilor săi. (Cartea Genezei 45, 1)

  • Dar acum nu vă tulburați şi nu mai fiţi cu ochii supărați pentru că m-aţi vândut aici, căci Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră pentru a vă păstra în viaţă!”. (Cartea Genezei 45, 5)

  • Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră ca să pună un rest din voi în ţară şi ca să rămâneţi în viaţă printr-o mare eliberare. (Cartea Genezei 45, 7)

  • [Iacób] L-a trimis pe Iúda înaintea sa la Iosíf ca să-i pregătească sosirea în ţinutul Goşén. Şi au ajuns în ţinutul Goşén. (Cartea Genezei 46, 28)

  • Din grupul fraţilor săi a luat cinci bărbaţi şi i-a prezentat înaintea lui Faraón. (Cartea Genezei 47, 2)

  • Ţara Egiptului este înaintea ta; aşază-i pe tatăl tău şi pe fraţii tăi în cea mai bună parte a ţării. Să locuiască în ţinutul Goşén. Şi, de cunoşti printre ei oameni viteji, pune-i căpetenii peste turmele pe care le am!”. (Cartea Genezei 47, 6)

  • Iosíf l-a adus pe Iacób, tatăl său, şi l-a prezentat înaintea lui Faraón. Iacób l-a binecuvântat pe Faraón. (Cartea Genezei 47, 7)


“Quanto maiores forem os dons, maior deve ser sua humildade, lembrando de que tudo lhe foi dado como empréstimo.”(Pe Pio) São Padre Pio de Pietrelcina