Fondare 26382 Risultati per: Şi
Domnului i-a părut rău că l-a făcut pe om pe pământ şi s-a mâhnit în inima lui. (Cartea Genezei 6, 6)
Şi a spus Domnul: „Îl voi şterge de pe faţa pământului pe omul pe care l-am creat şi, împreună cu omul, şi pe animalele, reptilele şi păsările cerului, deoarece îmi pare rău că le-am făcut”. (Cartea Genezei 6, 7)
Aceasta este descendenţa lui Nóe. Nóe era un om drept şi neprihănit între cei din generaţia sa: Nóe umbla cu Dumnezeu. (Cartea Genezei 6, 9)
Lui Nóe i s-au născut trei fii: Sem, Ham şi Iafét. (Cartea Genezei 6, 10)
Dumnezeu s-a uitat spre pământ şi iată că pământul era corupt; căci orice făptură îşi pervertise calea pe pământ. (Cartea Genezei 6, 12)
Dumnezeu i-a zis lui Nóe: „Sfârşitul oricărei făpturi vine înaintea mea, fiindcă s-a umplut pământul de violență din cauza [oamenilor]. Iată, îi voi nimici împreună cu pământul! (Cartea Genezei 6, 13)
Fă-ţi o arcă din lemn de chiparos; să faci încăperi în arcă şi s-o acoperi cu smoală pe dinăuntru şi pe dinafară! (Cartea Genezei 6, 14)
Iată cum s-o faci: arca să aibă trei sute de cóţi în lungime, cincizeci de cóţi în lăţime şi treizeci de cóţi în înălţime. (Cartea Genezei 6, 15)
Să faci arcei un acoperiş şi să-l înalţi până la un cot; uşa să o pui într-o latură a arcei; să faci un nivel jos, al doilea la mijloc şi al treilea sus. (Cartea Genezei 6, 16)
Iată, eu voi face să vină un potop de ape pe pământ, ca să nimicească toată făptura care este pe el, suflarea de viaţă de sub cer; tot ce este pe pământ își va da duhul. (Cartea Genezei 6, 17)
Eu închei alianţa mea cu tine! Să intrați în arcă, tu şi fiii tăi, soţia ta şi soţiile fiilor tăi împreună cu tine! (Cartea Genezei 6, 18)
Din toate vieţuitoarele, din toate făpturile, să iei câte două în arcă pentru ca să rămână în viaţă împreună cu tine; să fie parte bărbătească şi parte femeiască. (Cartea Genezei 6, 19)