Fondare 514 Risultati per: Adus

  • Atunci mi-am adus aminte de cuvântul Domnului, care a spus: «Ioan a botezat cu apă, dar voi veţi fi botezaţi în Duhul Sfânt». (Faptele Apostolilor 11, 16)

  • Când l-a găsit, l-a adus la Antiohía. Un an întreg au luat parte la adunările Bisericii şi au învăţat o mulţime numeroasă. În Antiohía, discipolii au fost numiţi pentru prima dată creştini. (Faptele Apostolilor 11, 26)

  • Gardianul i-a adus la cunoştinţă lui Paul aceste cuvinte: „Judecătorii au trimis vorbă ca să fiţi eliberaţi; aşadar, ieşiţi acum şi mergeţi în pace!”. (Faptele Apostolilor 16, 36)

  • Lictorii au adus la cunoştinţa judecătorilor aceste cuvinte, iar ei, aflând că sunt románi, au fost cuprinşi de frică. (Faptele Apostolilor 16, 38)

  • Un mare număr dintre cei care practicaseră magia şi-au adus cărţile şi le-au ars înaintea lor. S-a calculat preţul lor: se ridica la cincizeci de mii de arginţi. (Faptele Apostolilor 19, 19)

  • I-aţi adus aici pe oamenii aceştia care nu sunt nici profanatori ai templului, nici nu au rostit blasfemii faţă de zeiţa noastră. (Faptele Apostolilor 19, 37)

  • De fapt, îl văzuseră cu el în cetate pe Trófim din Éfes şi îşi închipuiau că Paul l-a adus în templu. (Faptele Apostolilor 21, 29)

  • A rămas la ei nu mai mult de opt sau zece zile; apoi, coborând la Cezaréea, a doua zi, s-a aşezat pe tronul de judecată şi a poruncit să fie adus Paul. (Faptele Apostolilor 25, 6)

  • Deci s-au adunat aici, iar eu a doua zi, fără întârziere, m-am aşezat pe tronul [de judecată] şi am poruncit să fie adus omul. (Faptele Apostolilor 25, 17)

  • Acuzatorii care erau de faţă nu au adus împotriva lui nicio învinuire de vreunul dintre relele pe care le bănuiam eu. (Faptele Apostolilor 25, 18)

  • Aşadar, în ziua următoare, Agrípa şi Bereníce au venit cu mare alai şi au intrat în sala de audienţe, împreună cu tribunul şi cu oamenii cei mai de vază ai cetăţii. Féstus a poruncit să fie adus Paul. (Faptele Apostolilor 25, 23)

  • Nu am nimic sigur de scris stăpânului despre el. De aceea l-am adus înaintea ta, rege Agrípa, pentru ca, după acest interogatoriu, să am ce scrie, (Faptele Apostolilor 25, 26)


“Menosprezai vossas tentações e não vos demoreis nelas. Imaginai estar na presença de Jesus. O crucificado se lança em vossos braços e mora no vosso coração. Beijai-Lhe a chaga do lado, dizendo: ‘Aqui está minha esperança; a fonte viva da minha felicidade. Seguro-vos, ó Jesus, e não me aparto de vós, até que me tenhais posto a salvo’”. São Padre Pio de Pietrelcina