Fondare 42 Risultati per: Chipul

  • După cum mulţi s-au înspăimântat de tine – chipul lui era mai desfigurat decât cel al unui om şi faţa lui, decât a fiilor oamenilor –, (Cartea profetului Isaía 52, 14)

  • Căci tot omul poate să devină prost de la cunoaştere, orice topitor poate fi făcut de ruşine de chipul turnat, căci idolul este o înşelăciune şi nu este suflare în el. (Cartea profetului Ieremía 10, 14)

  • Căci tot omul poate să devină prost de la cunoaştere, orice topitor poate fi făcut de ruşine de chipul turnat, căci idolul este o înşelăciune şi nu este suflare în el. (Cartea profetului Ieremía 51, 17)

  • Și-a întins chipul mâinii și m-a prins de o buclă a capului; Duhul m-a ridicat între pământ și cer și m-a adus, în viziunile lui Dumnezeu, la Ierusalím, la intrarea porții interioare care se deschide spre nord, unde era locul idolului geloziei, care provoacă la gelozie. (Cartea profetului Ezechiél 8, 3)

  • Tu, rege, ai avut o viziune. Iată, un chip mare; chipul acesta era impunător; strălucirea lui era măreaţă. El stătea înaintea ta şi înfăţişarea lui era înfricoşătoare. (Cartea profetului Daniél 2, 31)

  • Tu priveai până când s-a desprins o piatră – nu prin mână de om – a lovit chipul la picioarele care erau din fier şi din lut şi le-a zdrobit. (Cartea profetului Daniél 2, 34)

  • Atunci au fost zdrobite dintr-odată fierul, lutul, bronzul, argintul şi aurul şi au devenit ca pleava dintr-o arie pe timpul verii. Au fost purtate de vânt şi nu s-a mai găsit nicio urmă din ele. Iar piatra care a lovit chipul a devenit un munte mare care a umplut tot pământul. (Cartea profetului Daniél 2, 35)

  • Domnul a poruncit împotriva ta: „Nu vei mai avea urmași din numele tău. Din casa Dumnezeului tău voi nimici chipul cioplit și lângă chipul turnat voi pune mormântul tău, căci tu ești blestemat”. (Cartea profetului Nahúm 1, 14)

  • La ce este util un chip cioplit, ținând cont că l-a cioplit cel care modelează, chipul turnat și cel care învață minciună, pentru că cel care modelează se încrede în ce a modelat atunci când face zei muți? (Cartea profetului Habacúc 2, 18)

  • Şi Tatăl care m-a trimis, el a dat mărturie despre mine. Dar voi n-aţi ascultat niciodată glasul lui, nici nu i-aţi văzut chipul. (Evanghelia după sf. Ioan 5, 37)

  • Totuşi, moartea a domnit de la Adám şi până la Moise chiar şi peste cei care nu păcătuiseră după exemplul căderii lui Adám, care este chipul celui care are să vină. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 5, 14)

  • Bărbatul nu este dator să-şi acopere capul, pentru că este chipul şi gloria lui Dumnezeu, pe când femeia este gloria bărbatului. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 11, 7)


“Mesmo quando perdemos a consciência deste mundo, quando parecemos já mortos, Deus nos dá ainda uma chance de entender o que é realmente o pecado, antes de nos julgar. E se entendemos corretamente, como podemos não nos arrepender?” São Padre Pio de Pietrelcina