Fondare 1497 Risultati per: Eva

  • Dacă cineva refuză Legea lui Moise, este ucis fără milă pe baza a două sau trei mărturii. (Scrisoarea către Evrei 10, 28)

  • Într-adevăr, îl cunoşteau pe cel care a zis: „A mea este răzbunarea, eu voi răsplăti”. Şi din nou: „Domnul va judeca poporul său”. (Scrisoarea către Evrei 10, 30)

  • Voi aţi suferit, într-adevăr, cu cei închişi şi aţi primit cu bucurie răpirea bunurilor voastre, ştiind că aveţi o bogăţie mai bună, care rămâne. (Scrisoarea către Evrei 10, 34)

  • Prin credinţă a părăsit el Egiptul, fără să se teamă de mânia regelui: el a rămas neclintit, pentru că îl vedea pe Cel Nevăzut. (Scrisoarea către Evrei 11, 27)

  • căci Dumnezeu prevăzuse ceva mai bun pentru noi, pentru ca ei să nu ajungă la desăvârşire fără noi. (Scrisoarea către Evrei 11, 40)

  • Dar dacă voi sunteţi fără disciplina de care toţi au parte, sunteţi fii nelegitimi, nu fii adevăraţi. (Scrisoarea către Evrei 12, 8)

  • iar răbdarea trebuie să ducă la desăvârşirea faptei ca să fiţi desăvârşiţi şi integri, fără să vă lipsească ceva. (Scrisoarea sf. apostol Iacób 1, 4)

  • Un astfel de om să nu-şi închipuie că va primi ceva de la Domnul, (Scrisoarea sf. apostol Iacób 1, 7)

  • El a voit să ne dea naştere printr-un cuvânt de adevăr, ca să fim începutul creaturilor sale. (Scrisoarea sf. apostol Iacób 1, 18)

  • pentru că dacă cineva ascultă cuvântul şi nu-l împlineşte, se aseamănă cu omul care îşi priveşte propria faţă în oglindă: (Scrisoarea sf. apostol Iacób 1, 23)

  • Dacă cineva priveşte cu atenţie la legea desăvârşită a libertăţii şi rămâne în ea, nu o ascultă ca apoi să o uite, ci ca să o pună în practică. Astfel, acesta va fi fericit în lucrarea sa. (Scrisoarea sf. apostol Iacób 1, 25)

  • Dacă cineva crede că este religios, dar nu-şi stăpâneşte limba, din contra îşi înşală inima, religiozitatea lui este zadarnică. (Scrisoarea sf. apostol Iacób 1, 26)


“Que Maria sempre enfeite sua alma com as flores e o perfume de novas virtudes e coloque a mão materna sobre sua cabeça. Fique sempre e cada vez mais perto de nossa Mãe celeste, pois ela é o mar que deve ser atravessado para se atingir as praias do esplendor eterno no reino do amanhecer.” São Padre Pio de Pietrelcina