Fondare 2407 Risultati per: Fie

  • Amândoi, paharnicul şi pitarul regelui Egiptului, care erau închişi în temniţă, au avut câte un vis în aceeași noapte: fiecare visul lui, având fiecare interpretarea visului său. (Cartea Genezei 40, 5)

  • Am avut un vis, în aceeaşi noapte, eu şi el. Am avut câte un vis, fiecare cu interpretarea lui. (Cartea Genezei 41, 11)

  • Era acolo cu noi un tânăr evreu, un servitor al comandantului gărzii. I-am povestit şi el ne-a interpretat visele. Fiecăruia i-a interpretat după visul lui. (Cartea Genezei 41, 12)

  • [Iosíf] a adunat toate alimentele din cei şapte ani în ţara Egiptului şi le-a pus în cetăţi, în fiecare cetate punând alimentele câmpiei dimprejur. (Cartea Genezei 41, 48)

  • Iosíf a poruncit să li se umple sacii cu grâu, să pună înapoi arginții fiecăruia în sacul său şi să li se dea provizii pentru drum. Şi aşa li s-a făcut. (Cartea Genezei 42, 25)

  • Când şi-au golit sacii, iată că în sacul fiecăruia era punga cu arginți a fiecăruia. Văzând pungile cu argintul lor, s-au temut şi ei, şi tatăl lor. (Cartea Genezei 42, 35)

  • Apoi, când am ajuns la locul de popas, ne-am deschis sacii şi, iată, argintul fiecăruia era la gura sacului său, [argintul nostru] după greutatea lui, şi l-am adus înapoi în mâna noastră. (Cartea Genezei 43, 21)

  • [Iosíf] a poruncit mai-marelui casei lui, zicând: „Umple cu provizii sacii oamenilor acestora, atât cât vor putea să ducă, şi pune argintul fiecăruia la gura sacului său. (Cartea Genezei 44, 1)

  • El a zis: „Acum, aşadar, să fie după cuvintele voastre! Acela la care se va găsi să fie sclavul meu; iar voi veţi fi nevinovaţi”. (Cartea Genezei 44, 10)

  • Ei s-au grăbit şi fiecare a coborât sacul lui la pământ şi fiecare şi-a deschis sacul. (Cartea Genezei 44, 11)

  • Ei şi-au sfâşiat hainele, şi-a încărcat fiecare măgarul şi s-au întors în cetate. (Cartea Genezei 44, 13)

  • Cum să urc la tatăl meu fără ca băiatul să fie cu mine? N-aş putea să văd răul care l-ar afla pe tatăl meu”. (Cartea Genezei 44, 34)


“Quanto maiores forem os dons, maior deve ser sua humildade, lembrando de que tudo lhe foi dado como empréstimo.”(Pe Pio) São Padre Pio de Pietrelcina