Fondare 969 Risultati per: Moartea lui Moise
Aşa încât în noi lucrează moartea, iar în voi, viaţa. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 4, 12)
Într-adevăr, întristarea după [voinţa lui] Dumnezeu aduce convertirea spre mântuire, fără regrete, pe când întristarea lumii aduce moartea. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 7, 10)
S-a umilit pe sine făcându-se ascultător până la moarte, până la moartea pe cruce. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Filipéni 2, 8)
acum v-a reconciliat prin moartea în trupul său de carne, ca să vă prezinte înaintea lui sfinţi, neprihăniţi şi nevinovaţi, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Coloséni 1, 22)
dar care acum a fost descoperit prin arătarea Mântuitorului nostru Isus Cristos, care a nimicit moartea şi a făcut să strălucească viaţa şi nemurirea prin evanghelia (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Timotéi 1, 10)
Căci aşa cum Iánes şi Iambrés i s-au opus lui Moise, tot aşa şi aceştia se opun adevărului, oameni stricaţi la minte, găsiţi nevrednici în privinţa credinţei, (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Timotéi 3, 8)
dar vedem că cel care a fost „cu puţin mai mic decât îngerii”, Isus, pentru că a suferit moartea, este „încununat cu măreţie şi cinste”, întrucât, prin harul lui Dumnezeu, el a suferit moartea pentru fiecare [om]. (Scrisoarea către Evrei 2, 9)
care este credincios faţă de cel care l-a instituit, aşa cum a fost şi Moise în toată casa lui. (Scrisoarea către Evrei 3, 2)
Dar acesta este vrednic de o glorie mai mare decât Moise, după cum cel care construieşte are o cinste mai mare decât casa. (Scrisoarea către Evrei 3, 3)
Desigur, Moise a fost şi el credincios în toată casa lui ca servitor, ca mărturie despre cele ce aveau să fie spuse, (Scrisoarea către Evrei 3, 5)
Cine sunt cei care, auzind, s-au răzvrătit? Oare toţi cei care au ieşit din Egipt prin Moise? (Scrisoarea către Evrei 3, 16)
De fapt, este evident că Domnul nostru se trage din Iúda, trib în privinţa căruia Moise n-a spus nimic despre preoţi. (Scrisoarea către Evrei 7, 14)