Fondare 120 Risultati per: Munte

  • A căzut peste ei teamă şi groază; nu mai era niciun om care să rămână în faţa vecinului său, ci toţi au ieşit şi au fugit pe toate drumurile de pe câmpie şi de pe munte. (Cartea Iudítei 15, 2)

  • Doamne, în bunăvoinţa ta, m-ai aşezat pe un munte puternic; dar când ţi-ai întors faţa de la mine, am fost cuprins de spaimă. (Cartea Psalmilor 30, 8)

  • Munte al lui Dumnezeu este Muntele Basán, munte cu vârfuri semeţe este Muntele Basán. (Cartea Psalmilor 68, 16)

  • Iúda încă nu a terminat acestea, că o grupă s-a arătat pândindu-i din munte. (Cartea întâi a Macabéilor 4, 19)

  • Au văzut sanctuarul pustiit, altarul profanat, porţile arse şi în curţi buruieni crescute ca în pădure sau pe munte, iar încăperile erau ruinate. (Cartea întâi a Macabéilor 4, 38)

  • Şi-au amintit de sângele lui Ioan, fratele lor, au mers şi s-au ascuns într-o peşteră din munte. (Cartea întâi a Macabéilor 9, 38)

  • S-au năpustit asupra lor din ascunzătoare şi i-au ucis. Au căzut mulţi răniţi, iar ceilalţi au fugit spre munte. Şi au luat multă pradă de la ei. (Cartea întâi a Macabéilor 9, 40)

  • Căci este o zi de groază, de ruină şi de derută de la Domnul Dumnezeul Sabaót în Valea Viziunii, de prăbuşire a zidului şi de strigăt către munte. (Cartea profetului Isaía 22, 5)

  • O mie [va fugi] la ameninţarea unuia singur şi de ameninţarea a cinci veţi fugi până când veţi rămâne ca un par pe vârful unui munte, ca un steag pe o colină. (Cartea profetului Isaía 30, 17)

  • Pe orice munte înalt şi pe orice deal înălţat vor fi izvoare şi râuri de apă în ziua măcelului celui mare, când vor cădea turnurile. (Cartea profetului Isaía 30, 25)

  • Orice vale să fie înălţată, orice munte şi orice deal vor fi nivelate, ce este strâmb va fi îndreptat, iar ce este colţuros va fi netezit”. (Cartea profetului Isaía 40, 4)

  • Suie-te pe un munte înalt, mesageră a Siónului; ridică-ţi cu putere glasul, mesageră a Ierusalímului; ridică-l, nu te teme! Spune cetăţilor lui Iúda: «Iată Dumnezeul vostru!». (Cartea profetului Isaía 40, 9)


“Você teme um homem,um pobre instrumento nas mãos de Deus, mas não teme a justiça divina?” São Padre Pio de Pietrelcina