Fondare 26 Risultati per: Războiul

  • Când Faraón a lăsat poporul [să plece], Dumnezeu nu l-a condus pe drumul spre ţara filisténilor, deşi era aproape; căci Dumnezeu şi-a zis: „Ca nu cumva poporului, văzând războiul, să-i pară rău şi să se întoarcă în Egipt!”. (Cartea Exodului 13, 17)

  • [aceasta] numai ca să cunoască generaţiile fiilor lui Israél şi să înveţe războiul, cel puţin aceia care nu l-au cunoscut înainte: (Cartea Judecătorilor 3, 2)

  • El îşi alesese dumnezei noi. Războiul era la porţi, dar nu se vedea nici scut, nici suliţă între cei patruzeci de miiailuiIsraél. (Cartea Judecătorilor 5, 8)

  • Toată adunarea aceasta va şti că Domnul nu eliberează nici prin sabie, nici prin suliţă. Căci al Domnului este războiul şi el v-a dat în mâinile noastre”. (Cartea întâi a lui Samuél 17, 47)

  • Războiul a ţinut mult între casa lui Saul şi casa lui Davíd. Davíd devenea tot mai puternic, iar Saul devenea tot mai slab. (Cartea a doua a lui Samuél 3, 1)

  • Cât timp a durat războiul dintre casa lui Saul şi casa lui Davíd, Abnér a fost puternic în casa lui Saul. (Cartea a doua a lui Samuél 3, 6)

  • Dar pe fiii lor nu i-a ucis, întrucât [a făcut] cum este scris în lege, în cartea lui Moise, unde Domnul a poruncit, zicând: „Să nu-i omorâţi pe părinţi pentru fii şi nici pe fii să nu-i omorâţi pentru părinţi, ci fiecare să fie omorât pentru păcatul său!”. Războiul împotriva lui Edóm (Cartea a doua a Cronicilor 25, 4)

  • Acolo, el a frânt săgeţile arcului, scutul, sabia şi războiul. Sélah (Cartea Psalmilor 76, 4)

  • Eu sunt [un om] al păcii, dar, de îndată ce o spun, [ei caută] războiul. (Cartea Psalmilor 120, 7)

  • Iúda Macabéul, puternic în luptă din tinereţea lui, el va fi pentru voi conducătorul armatei şi va purta războiul împotriva popoarelor. (Cartea întâi a Macabéilor 2, 66)

  • L-au ajutat toţi fraţii săi şi toţi cei care se alipiseră de tatăl lui şi au purtat războiul lui Israél cu bucurie. (Cartea întâi a Macabéilor 3, 2)

  • A văzut tabăra neamurilor, puternică şi înarmată, şi cai împrejurul ei: aceştia erau învăţaţi cu războiul. (Cartea întâi a Macabéilor 4, 7)


“Reflita no que escreve, pois o Senhor vai lhe pedir contas disso.” São Padre Pio de Pietrelcina