Fondare 34 Risultati per: Străine

  • Toţi aceştia îşi luaseră soţii străine şi erau între ei soţii care le dăduseră fii. (Cartea lui Ésdra 10, 44)

  • Oare nu datorită lor a păcătuit Solomón, regele lui Israél? Între multe popoare nu era un rege ca el: era iubit de Dumnezeul său şi îl pusese Dumnezeu rege peste tot Israélul. Pe el l-au făcut să păcătuiască femeile străine. (Cartea lui Nehemía 13, 26)

  • Iar despre voi să auzim că faceţi toate aceste rele mari, fiind infideli faţă de Dumnezeul nostru şi locuind cu femei străine?”. (Cartea lui Nehemía 13, 27)

  • Regele a trimis scrisori prin mesageri la Ierusalím şi în toate cetăţile lui Iúda ca să se poarte după obiceiuri străine ţării; (Cartea întâi a Macabéilor 1, 44)

  • S-a ajuns la culmea elenismului şi a introducerii obiceiurilor străine din cauza fărădelegii nemăsurate a nelegiuitului şi a celui care nu era mare preot, Iáson. (Cartea a doua a Macabéilor 4, 13)

  • Când Apolónius, [fiul] lui Menestéus, a fost trimis în Egipt la înscăunarea regelui [Ptoleméu] Filométor, Antióh a înţeles că are gânduri străine faţă de el şi a hotărât să se pună în siguranţă. Atunci a ajuns la Iópe şi apoi a mers la Ierusalím. (Cartea a doua a Macabéilor 4, 21)

  • Timotéi, cel care fusese înfrânt mai înainte de iudei, adunând armate străine în număr mare şi strângând nu puţini cai aduşi din Asia, a venit ca să cucerească Iudéea. (Cartea a doua a Macabéilor 10, 24)

  • Căci buzele femeii străine picură miere şi cerul gurii sale este mai alunecos decât untdelemnul, (Cartea Proverbelor 5, 3)

  • De ce să fii atras, fiule, de o venetică sau să te apropii de pieptul unei străine? (Cartea Proverbelor 5, 20)

  • Ele te vor feri de femeia rea, de ademenirea limbii celei străine. (Cartea Proverbelor 6, 24)

  • Ochii tăi se vor uita după străine şi inima va vorbi lucruri perverse. (Cartea Proverbelor 23, 33)

  • Întoarce-ţi ochiul de la femeia arătoasă şi nu-ţi fixa privirea asupra frumuseţii străine! Pentru frumuseţea femeii, mulţi au rătăcit şi prietenia cu aceasta i-a ars ca focul. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 9, 8)


“Um filho espiritual perguntou a Padre Pio: Como posso recuperar o tempo perdido? Padre Pio respondeu-lhe “Multiplique suas boas obras!” São Padre Pio de Pietrelcina