Fondare 246 Risultati per: Vedea

  • Iar tu, Ahiór, tocmit al lui Amón, care ai spus cuvintele acestea în ziua nelegiuirii tale, nu vei mai vedea faţa mea din ziua aceasta până când voi pedepsi neamul celor [care vin] din Egipt. (Cartea Iudítei 6, 5)

  • E mai bine pentru noi să devenim pentru ei pradă, căci sufletul nostru va trăi şi nu vom vedea cu ochii noştri moartea copiilor noştri şi pe femeile şi pe fiii noştri dându-şi sufletul. (Cartea Iudítei 7, 27)

  • După ce îmi vor roade această piele a mea, fără carnea mea îl voi vedea pe Dumnezeu. (Cartea lui Iob 19, 26)

  • Eu îl voi vedea şi ochii mei vor privi, şi nu altcineva. Rărunchii mei se sfârşesc în mine. (Cartea lui Iob 19, 27)

  • Nu va mai vedea în văi râuri şi torente de miere şi de unt. (Cartea lui Iob 20, 17)

  • Ochiul lui va vedea nefericirea şi va bea din mânia Celui Atotputernic. (Cartea lui Iob 21, 20)

  • Urechea care mă auzea mă numea fericit, iar ochiul care mă vedea dădea mărturie pentru mine. (Cartea lui Iob 29, 11)

  • S-ar ruga lui Dumnezeu şi el ar primi cu plăcere, va vedea faţa lui cu strigăt de bucurie şi i-ar da înapoi omului dreptatea sa. (Cartea lui Iob 33, 26)

  • Mi-a scăpat sufletul să nu cadă în groapă şi viaţa mea va vedea lumina». (Cartea lui Iob 33, 28)

  • Dacă el stă liniştit, cine-l poate învinui? Dacă îşi ascunde faţa, cine-l va putea vedea? [El veghează] asupra neamurilor şi asupra oamenilor deopotrivă, (Cartea lui Iob 34, 29)

  • Căci Domnul este drept şi iubeşte dreptatea; cei drepţi vor vedea faţa lui. (Cartea Psalmilor 11, 7)

  • Dar eu, în dreptate, voi vedea faţa ta, când mă voi trezi mă voi sătura de chipul tău. (Cartea Psalmilor 17, 15)


“Que Maria sempre enfeite sua alma com as flores e o perfume de novas virtudes e coloque a mão materna sobre sua cabeça. Fique sempre e cada vez mais perto de nossa Mãe celeste, pois ela é o mar que deve ser atravessado para se atingir as praias do esplendor eterno no reino do amanhecer.” São Padre Pio de Pietrelcina