Fondare 83 Risultati per: domnia lui Roban

  • Și după cum degetele picioarelor erau o parte din fier şi o parte din lut, tot aşa domnia va fi în parte tare şi în parte fragilă. (Cartea profetului Daniél 2, 42)

  • În zilele acestor regi, Dumnezeul cerurilor va face să se ridice o domnie care va fi veşnică şi care nu va fi distrusă. Domnia [aceasta] nu va trece la alt popor; ea va zdrobi şi va nimici toate acele domnii, dar ea se va ridica pentru totdeauna. (Cartea profetului Daniél 2, 44)

  • (33) Cât de mari sunt semnele sale şi cât de puternice sunt minunile lui! Domnia lui este o domnie veşnică şi stăpânirea lui este din generaţie în generaţie. (Cartea profetului Daniél 3, 100)

  • Regele încă nu terminase cuvântul când a coborât din cer un glas: „Cuvintele sunt către tine, rege Nabucodonosór! Domnia este luată de la tine. (Cartea profetului Daniél 4, 28)

  • În acel timp, cunoaşterea s-a întors în mine şi spre gloria domniei mele, splendoarea şi măreţia mea s-au întors la mine. Sfetnicii mei şi nobilii mei m-au căutat; am fost restabilit în domnia mea şi măreţia mea a continuat să crească. (Cartea profetului Daniél 4, 33)

  • Tu, rege, Dumnezeul cel Preaînalt i-a dat lui Nabucodonosór, tatăl tău, domnia, măreţia, puterea şi gloria. (Cartea profetului Daniél 5, 18)

  • Aceasta este interpretarea cuvântului: Mené: Dumnezeu a numărat domnia ta şi i-a pus capăt. (Cartea profetului Daniél 5, 26)

  • Dárius, medul, a primit domnia când era în vârstă de şaizeci şi doi de ani. (Cartea profetului Daniél 6, 1)

  • Dau poruncă potrivit căreia, în toată stăpânirea regatului meu, [oamenii] să se teamă şi să tremure înaintea Dumnezeului lui Daniél, căci el este Dumnezeul cel viu, care dăinuie în veci: domnia lui nu va fi distrusă şi stăpânirea lui este fără de sfârşit. (Cartea profetului Daniél 6, 27)

  • Daniél a avut succes sub domnia lui Dárius şi sub domnia lui Círus, persanul. (Cartea profetului Daniél 6, 29)

  • Lui i s-au dat stăpânirea, gloria şi domnia şi toate popoarele, neamurile şi limbile îl slujesc. Stăpânirea lui este o stăpânire veşnică, ce nu va trece, şi domnia lui nu va fi distrusă. (Cartea profetului Daniél 7, 14)

  • Sfinţii Celui Preaînalt vor primi domnia şi vor stăpâni regatul pentru totdeauna şi până în vecii vecilor». (Cartea profetului Daniél 7, 18)


“Comunguemos com santo temor e com grande amor.” São Padre Pio de Pietrelcina