Fondare 386 Risultati per: mers

  • Unii dintre cei care-l însoţiseră au mers ca să caute drumul, dar nu au putut să-l găsească. (Cartea a doua a Macabéilor 2, 6)

  • Neputând să se impună asupra lui Onías, a mers la Apolónius din Tars, care în timpul acela era strateg al Celesíriei şi al Feníciei. (Cartea a doua a Macabéilor 3, 5)

  • Când Apolónius, [fiul] lui Menestéus, a fost trimis în Egipt la înscăunarea regelui [Ptoleméu] Filométor, Antióh a înţeles că are gânduri străine faţă de el şi a hotărât să se pună în siguranţă. Atunci a ajuns la Iópe şi apoi a mers la Ierusalím. (Cartea a doua a Macabéilor 4, 21)

  • Alegând o moarte glorioasă mai degrabă decât o viaţă de ocară, a mers de bunăvoie la chinurile roţii, (Cartea a doua a Macabéilor 6, 19)

  • Iar tinerilor le voi lăsa exemplu nobil de a muri de bunăvoie şi cu cinste pentru legile nobile şi sfinte”. Spunând acestea, a mers îndată spre chinurile roţii. (Cartea a doua a Macabéilor 6, 28)

  • a mers la regele Demétrios cam în anul o sută cincizeci şi unu şi i-a dăruit o coroană de aur cu o ramură de palmier; pe lângă acestea, ramurile [de măslin] care se obişnuiesc pentru templu şi în acea zi a stat liniştit. (Cartea a doua a Macabéilor 14, 4)

  • Acestea trei au un pas măreţ şi patru, un mers maiestuos: (Cartea Proverbelor 30, 29)

  • Astfel, i-am văzut pe cei vinovaţi îngropaţi şi s-au dus. Au mers din locul sfânt şi au fost uitaţi în cetatea în care au făcut [lucruri] corecte. Şi aceasta este o deşertăciune. (Cartea lui Qohelét (=Ecleziastul) 8, 10)

  • Căci pe toţi idolii neamurilor i-au considerat dumnezei ei, care nu au uzul ochilor pentru vedere, nici nări pentru respirarea aerului, nici urechi pentru a auzi, nici degetele mâinilor pentru pipăit, iar picioarele lor sunt inutile pentru mers. (Cartea Înţelepciunii 15, 15)

  • În zilele lui, s-a ridicat Senaheríb şi l-a trimis pe Rab-Şaché. [Acesta] a mers şi şi-a ridicat mâna împotriva Siónului şi s-a semeţit în trufia lui. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 48, 18)

  • Din floarea [ei], ca un strugure care se coace, inima mea s-a bucurat în ea; piciorul meu a păşit pe [calea] cea dreaptă şi încă din tinereţe am mers pe urma ei. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 51, 15)

  • Căci căpeteniile voastre au mers la Ţoán şi mesagerii voştri au ajuns la Hanés. (Cartea profetului Isaía 30, 4)


“O demônio é forte com quem o teme, mas é fraco com quem o despreza.” São Padre Pio de Pietrelcina