Fondare 1510 Risultati per: oameni ai lui Iuda

  • Acestea sunt numele bărbaţilor: pentru tribul lui Iúda, Cáleb, fiul lui Iefúne; (Cartea Numerilor 34, 19)

  • Voi v-aţi apropiat cu toţii de mine şi aţi zis: «Să trimitem oameni înaintea noastră ca să cerceteze ţara şi să ne aducă răspuns cu privire la drumul pe care vom intra în ea şi cu privire la cetăţile în care vom ajunge!». (Cartea Deuteronómului 1, 22)

  • Lucrul acesta mi s-a părut bun. Am luat doisprezece oameni dintre voi, câte un om pentru fiecare trib. (Cartea Deuteronómului 1, 23)

  • Domnul vă va împrăştia printre popoare şi veţi rămâne oameni [uşor] de numărat printre naţiunile la care vă va duce Domnul (Cartea Deuteronómului 4, 27)

  • Căci cine dintre oameni a auzit glasul Dumnezeului celui viu vorbind din mijlocul focului ca noi şi a rămas viu? (Cartea Deuteronómului 5, 26)

  • «Au ieşit nişte oameni nelegiuiţi din mijlocul tău ca să-i abată pe locuitorii cetăţilor, zicând: ‹Să mergem şi să slujim altor dumnezei› pe care nu-i cunoaşteţi!», (Cartea Deuteronómului 13, 14)

  • să stea cei doi oameni între care este neînţelegerea în faţa Domnului, a preoţilor şi a judecătorilor care sunt în acele zile! (Cartea Deuteronómului 19, 17)

  • Când vei asedia o cetate luptând împotriva ei mai multe zile ca să o cucereşti, să nu tai pomii ei lovindu-i cu securea, pentru că poţi să mănânci din ei, şi să nu-i tai! Sunt oare oameni pomii câmpului, ca să vină înaintea ta când îi asediezi? (Cartea Deuteronómului 20, 19)

  • Când este o ceartă între oameni şi merg la judecată, să fie judecaţi: să fie declarat drept cel drept şi vinovat cel vinovat! (Cartea Deuteronómului 25, 1)

  • Când doi oameni se ceartă unul cu altul şi soţia unuia se apropie să-l salveze pe soţul ei din mâna celui care-l loveşte, dacă îşi întinde mâna şi-l apucă [pe acesta din urmă] de părţile ruşinoase, (Cartea Deuteronómului 25, 11)

  • Să spui înaintea Domnului Dumnezeului tău: «Tatăl meu era un arameu pribeag; a coborât în Egipt cu puţini oameni şi a locuit acolo ca străin. Acolo a devenit un popor mare, puternic şi numeros. (Cartea Deuteronómului 26, 5)

  • „Aceştia să stea ca să binecuvânteze poporul pe muntele Garizím când veţi trece Iordánul: Simeón, Lévi, Iúda, Isahár, Iosíf şi Beniamín. (Cartea Deuteronómului 27, 12)


“A maior alegria de um pai é que os filhos se amem, formem um só coração e uma só alma. Não fostes vós que me escolhestes, mas o pai celeste que, na minha primeira missa, me fez ver todos os filhos que me confiava”.(P.e Pio) São Padre Pio de Pietrelcina