Fondare 5728 Risultati per: pentru
Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu prin credinţă, pentru mântuirea care este gata să fie manifestată în timpul de pe urmă. (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 1, 5)
Pentru aceasta vă bucuraţi, deşi acum, pentru puţin timp, trebuie să vă întristaţi de felurite încercări (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 1, 6)
pentru ca valoarea credinţei voastre, mai preţioasă decât aurul pieritor, care se încearcă în foc, să fie un motiv de laudă, glorie şi cinste la arătarea lui Isus Cristos. (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 1, 7)
Această mântuire au căutat-o şi au cercetat-o profeţii care au profeţit despre harul [pregătit] pentru voi. (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 1, 10)
Acestora le-a fost descoperit că nu pentru ei înşişi, ci pentru voi au făcut ei acestea, care acum vă sunt vestite prin cei care v-au adus vestea cea bună prin Duhul Sfânt trimis din ceruri. Lucrurile acestea, chiar îngerii doresc să le privească. (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 1, 12)
pentru că este scris: „Fiţi sfinţi, pentru că eu sunt sfânt!”. (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 1, 16)
era cunoscut mai înainte de întemeierea lumii, dar a fost dezvăluit, pentru voi, în timpurile de pe urmă. (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 1, 20)
pentru că aţi fost renăscuţi nu dintr-o sămânţă pieritoare, ci nepieritoare, prin cuvântul lui Dumnezeu, cel viu şi care rămâne, (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 1, 23)
Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi într-o casă spirituală pentru o preoţie sfântă ca să aduceţi jertfe spirituale plăcute lui Dumnezeu prin Isus Cristos. (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 2, 5)
şi: „piatră de poticnire şi stâncă pentru cădere”. Ei se poticnesc pentru că nu cred în cuvânt; la aceasta au fost sortiţi. (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 2, 8)
Să aveţi o purtare bună între păgâni, pentru ca, în cazul în care vă calomniază ca răufăcători, văzând faptele voastre bune, să ajungă să-l glorifice pe Dumnezeu în ziua vizitării. (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 2, 12)
De fapt, la aceasta aţi fost chemaţi, căci Cristos a suferit pentru voi lăsându-vă exemplu ca să mergeţi pe urmele lui. (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 2, 21)