Fondare 66 Risultati per: planul

  • dar planul Domnului rămâne în veci şi gândurile inimii sale, din generaţie în generaţie. (Cartea Psalmilor 33, 11)

  • căci s-au revoltat împotriva cuvintelor lui Dumnezeu şi au dispreţuit planul Celui Preaînalt. (Cartea Psalmilor 107, 11)

  • Nu împlini, Doamne, dorinţele celui nelegiuit, nu-l lăsa să-i reuşească planul! Sélah (Cartea Psalmilor 140, 9)

  • Astăzi se ridică şi mâine nu mai este de găsit, căci s-a întors în ţărâna lui şi planul lui a pierit. (Cartea întâi a Macabéilor 2, 63)

  • Nicanór şi-a dat seama că planul i-a fost descoperit şi a ieşit în întâmpinarea lui Iúda ca să lupte la Cafarsaláma. (Cartea întâi a Macabéilor 7, 31)

  • Atunci, [Bahídes] a plecat cu armate numeroase. A trimis pe ascuns scrisori tuturor aliaţilor săi care erau în Iudéea ca să-i captureze pe Ionatán şi pe cei care erau cu el. Însă nu au reuşit, pentru că planul lor s-a aflat. (Cartea întâi a Macabéilor 9, 60)

  • Au luptat împotriva lui Bahídes şi el a fost înfrânt de ei. L-au strâmtorat foarte mult, întrucât planul şi atacul lui au fost zădărnicite. (Cartea întâi a Macabéilor 9, 68)

  • „Şi eu – a zis celălalt – sunt stăpân pe pământ şi vă poruncesc să luaţi armele şi să împliniţi datoria faţă de rege!”. Totuşi, el nu a reuşit să-şi împlinească planul nelegiuit. (Cartea a doua a Macabéilor 15, 5)

  • Fiule, să nu se îndepărteze de ochii tăi, ci observă planul şi chibzuinţa! (Cartea Proverbelor 3, 21)

  • Ale mele sunt sfatul şi planul, eu sunt priceperea, a mea este forţa. (Cartea Proverbelor 8, 14)

  • Cel care umblă cu bârfe dezvăluie planul, dar cel cu duhul fidel acoperă lucrul. (Cartea Proverbelor 11, 13)

  • Multe sunt gândurile din inima omului, dar planul Domnului, acela se împlineşte. (Cartea Proverbelor 19, 21)


“Comunguemos com santo temor e com grande amor.” São Padre Pio de Pietrelcina